Medicamentul Favipiravir, folosit în tratamentul COVID-19, ar putea fi eliberat în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor. Acesta poate fi administrat, la recomandarea medicului, în formele ușoare și medii de infecție cu coronavirus, în prima săptămână de boală.
Ordinul de ministru care va permite testarea românilor pentru COVID-19 în farmacii se semnează azi. Vlad Voiculescu susţine că testarea în farmacii va ajuta la o raportare mai bună a infectărilor şi va fi făcută de profesionişti, la preţ mai mic sau chiar gratuit.
Un student la Medicină este acuzat de tâlhărie calificată și tentativă de tâlhărie calificată, după ce a fost prins furând din farmacii. Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat de polițiștii doljeni.
Suntem aproape de sezonul gripei şi spre deosebire de alţi ani, românii vor să se vaccineze în număr mare, însă vaccinul lipseşte din multe farmacii, iar medicii de familie se plâng că dozele ajunse la ei sunt insuficiente.
Unul dintre cele mai cunoscute ONG-uri care luptă pentru protecția consumatorilor a dezvăluit zilele trecute că în România sunt 92de tipuri de măști care sunt neconforme. Sunt vândute în farmacii, deși nu respectă normele europene și ne pot îmbolnăvi.
Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) a anunţat joi că este pregătită să asigure necesarul de măşti şi materiale de protecţie pentru a fi comercializate prin farmacii după 15 mai
Peste 140.000 de cutii de Euthyrox au intrat în aceste zile în depozitele din România, după o lungă perioadă în care pacienții care suferă de afecțiuni ale glandei tiroide nu au avut de unde să se aprovizioneze cu singurul medicament care le poate ameliora boala.