Preşedintele Germaniei a vizitat Oradour-sur-Glane, locul în care naziştii au comis unul din cele mai mari masacre din Al Doilea Război Mondial04 Sep
Ambasadorul Germaniei la Bucureşti: Vizita premierului Ponta în Germania este foarte importantă08 Iun
China. Premierul Wen Jiabao a făcut o vizită sinistraţilor din seismul care a afectat sud-vestul statului08 Sep
Un camion al Secret Service cu echipamentul destinat vizitei lui Joe Biden la Detroit a fost furat03 Sep
Prima vizită a Danei Năstase, cu fiul cel mare, la Penitenciarul Rahova. Ce i-au adus fostului premier28 Iun
Problemele de sănătate ale premierului grec au amânat vizita reprezentanţilor creditorilor internaţionali24 Iun
Papa Benedict al XVI-lea a ajuns în Mexic. Suveranul Pontif a fost întâmpinat de sute de mii de oameni24 Mar
Angela Merkel, într-o vizită-surpriză în Afganistan. O retragere totală a armatei germane, prevăzută până în 201412 Mar
Părinţii Mădălinei Manole îşi pot petrece timp cu nepotul lor. Au câştigat bătălia cu Petru Mircea19 Ian
Vizita lui Emil Boc la Spitalul Floreasca a dus la interzicerea accesului în spital pentru 30 de minute15 Ian
Foşti directori Siemens, acuzaţi că ar fi dat mită 100 milioane de dolari unor oficiali argentinieni, printre care şi doi preşedinţi14 Dec
Amnesty International cere arestarea fostului preşedinte al SUA, George W. Bush, în Canada. Vezi de ce este acuzat12 Oct
Regina Elisabeta a II-a îl antipatiza profund pe Ceauşescu: S-a ascuns după un tufiş, ca să-l evite29 Sep
Papa Benedict al XVI-lea a ajuns în Germania. Zeci de persoane au protestat faţă de vizita Suveranului Pontif22 Sep
Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a sosit în România. El a fost primit de Traian Băsescu15 Sep
Cum vede opoziţia vizita în SUA a preşedintelui. Crin Antonescu, în această seară la Sinteza Zilei14 Sep