Antena 3 CNN Actualitate Procesul lui Dragnea, amânat după Paști. Liviu Dragnea: „Am fost trimis în judecată pentru o bârfă”

Procesul lui Dragnea, amânat după Paști. Liviu Dragnea: „Am fost trimis în judecată pentru o bârfă”

Procesul lui Dragnea, amânat după Paști. Liviu Dragnea: „Am fost trimis în judecată pentru o bârfă”
21 Mar 2018   •   16:50

Update: Procesul lui Dragnea a fost amânat după Paști. La ieșire, Liviu Dragnea a declarat că este foarte obosit după audiere.

„Eu sunt obosit rău. Nu trebuie să-mi dovesc eu nevinovăția. Nu am cerut protecție. Nu mă întrebați pe mine”, a declarat Liviu Dragnea la ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Liderul PSD a ținut să precizeze că a aflat dimineață că soția sa a plătit prejudiciul.  „Nu m-a consultat (...) Am aflat dimineață”, a mai spus Dragnea.

Update: Liviu Dragnea a spus că încearcă să înţeleagă de ce a fost trimis în judecată fără nicio probă, ci doar în baza unor "bârfe spuse la un şpriţ" şi a susţinut că a rămas "ţinta DNA".

„Încerc să înţeleg de ce am fost trimis în judecată fără nicio probă, doar pe nişte declaratii, nişte feelinguri, nişte bârfe spuse la un şpriţ. Nu am reuşit să înţeleg. Ce să mai spun, am rămas şi sunt ţinta DNA-ului", a mai afirmat Dragnea, în faţa magistraţilor.

Știrea inițială

Liviu Dragnea a făcut declaratii în fața judecătorilor.Este ultima audiere în dosarul în care preşedintele PSD este acuzat că a angajat fictiv două activiste de partid în instituţia condusă de fosta lui soţie. Liviu Dragnea însuşi a cerut să dea declaraţie abia după ce toţi martorii şi ceilalţi inculpaţi şi-au spus punctul de vedere în faţa instanţei. 

„Nu folosesc procedura simplificată şi nici nu vreau să utilizez dreptul la tăcere. Eu am înţeles partea DNA şi acuzaţiile din rechizitoriu şi le răspund categoric, deoarece mă consider nevinovat. În perioada 2006-2012 eram preşedinte al CJ Teleorman şi preşedinte al PSD Teleorman. Nu a existat nicio relaţie privilegiată cu Botorogeanu şi Stoica. Pe Botorogeanu o ştiam dinainte de 2004 de la partid, pentru că lucra la unul dintre birourile parlamentare. Pe Stoica am cunoscut-o când am avut o discuţie la un congres, cu mai mulţi colegi, unde venise şi presa locală. Se discutau chestiuni politice. Au venit câteva păreri din partea reprezentanţilor presei că PSD Teleorman ar avea nevoie de o mai bună reprezentare.Şi reacţia noastră firească a fost să ne dea idei. A fost în 2005-2006. În glumă, cred, cei din presă au spus că ideile pentru comunicare ne costă, iar eu am spus că nu avem bani pentru a aface astfel de plăţi şi nici pentru angajări. La nivelul unei organizaţii de partid nu există o organigramă sau program de lucru.

La sediul de partid a venit doamna Stoica Anisa ca un fel de continuare a discuţiei de la acel eveniment politic ca să discutăm despre o colaborare cu ea pentru presă. Nu o recomanda ceva anume, dar la sediul de partid veneau oameni care nu aveau nici studii şi voiau să fie directori de fabrici. A zis cum putem realiza o colaborare între ea şi PSD pe linia de comunicare. Nu a fost o discuţie foarte lungă, eu i-am spus că dacă doreşte să fie angajată la partid eu nu fac angajări, face secretarul executiv iar altfel dacă vrea să colaboreze voluntar cu partidul, din partea noastră nu este nicio problema”, a spus Liviu Dragnea în fața instanței. 

Mai multe detalii despre acest subiect puteți găsi aici

 

×
Subiecte în articol: Liviu Dragnea 100 de minute
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close