Antena 3 CNN Actualitate Inedit Gestul minunat al unui miliardar norvegian! Își donează o mare parte din avere pentru salvarea oceanelor

Gestul minunat al unui miliardar norvegian! Își donează o mare parte din avere pentru salvarea oceanelor

Gestul minunat al unui miliardar norvegian! Își donează o mare parte din avere pentru salvarea oceanelor
Sursa foto: Foto: Alchetron.com
02 Mai 2017   •   18:23

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Norvegia, industriaşul Kjell Inge Rokke, a anunţat marţi că intenţionează să îşi donează o mare parte din avere în beneficiul societăţii, scrie Agerpres.

Primul pas pe care Rokke l-a făcut în acest sens a fost acela de a finanţa construcţia unei nave de cercetare şi explorare a oceanelor, în parteneriat cu grupul World Wide Fund for Nature (WWF) Norvegia. 

''Oceanele mi-au oferit oportunităţi importante. Sunt recunoscător pentru acest lucru'', şi-a motivat Rokke gestul într-un rar interviu acordat cotidianului Aftenposten. 

Contractul pentru construcţia navei a fost semnat luni, însă nu a fost dezvăluită nici o sumă. 

Nava de 181 de metri lungime urmează să fie lansată în anul 2020 şi va găzdui 60 de cercetători. 

Rokke nu a făcut nici o declaraţie cu privire la procentul din averea sa estimată la 2 miliarde de dolari care va fi îndreptat către activităţi filantropice, însă a spus că ideea de a finanţa construcţia unei nave pentru cercetare i-a încolţit în urmă cu câţiva ani. ''Oceanele acoperă 70% din suprafaţa Pământului şi mai sunt multe de investigat'', a adăugat el. 

Minisubmarine şi drone vor fi folosite pentru a cerceta marea şi atmosfera. 

Una dintre misiunile-cheie ale navei va fi aceea de distrugere a deşeurilor din plastic, o problemă din ce în ce mai mare cu care se confruntă mările lumii, cauzată de faptul că plasticul nu este biodegradabil şi se fragmentează în particule. Ulterior, peştii şi planctonul se hrănesc cu aceste microplastice care pătrund ulterior în lanţul alimentar. 

Magnatul în vârstă de 58 de ani activează în industria petrolului şi a pescuitului având în proprietate vase pentru recoltarea krillului din Antarctica şi este acţionarul principal în conglomeratul Aker ASA, precizează sursa citată. 

WWF Norvegia nu a manifestat nici o reţinere cu privire la această cooperare în pofida diferendelor legate de extracţia petrolului şi a anunţat că ''va continua să îl provoace pe Rokke când nu vom cădea de acord'', după cum s-a exprimat liderul grupării ecologiste, Nina Jensen

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close