Antena 3 CNN Actualitate Pasajul Piaţa Sudului din Capitală este închis până duminică dimineaţă. Ce trebuie să știe șoferii

Pasajul Piaţa Sudului din Capitală este închis până duminică dimineaţă. Ce trebuie să știe șoferii

Pasajul Piaţa Sudului din Capitală este închis până duminică dimineaţă. Ce trebuie să știe șoferii
Sursa foto: Sursa foto: Grupul Info Trafic Bucuresti şI Ilfov, Facebook
de S.T.    |    22 Iul 2017   •   10:23

De sâmbătă, de la ora 11.00, se va închide Pasajul Piaţa Sudului, pe sensul de mers dinspre strada Niţu Vasile către Pasajul Mihai Bravu, până duminică la ora 07.00, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Pasajul Piaţa Sudului se va închide pentru finalizarea tapetării pereţilor pasajului cu tablă şi realizarea iluminatului public, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Primăria Generală a Capitalei a anunţat că traficul rutier şi pietonal prin Pasajul Piaţa Sudului ar trebui să fie reluat în totalitate la finalul lunii iulie, mai exact pe 28 iulie.

„Este ultimul termen pe care Municipalitatea îl ia în considerare, în caz contrar vom proceda la rezilierea contractului. Vreau sa fie clar pentru toată lumea că acesta este ultimul termen pe care îl accept! Trebuie să înţelegeţi că finalizarea acestui pasaj nu este doar o provocare pentru mine, ci şi o responsabilitate pe care o avem cu toţii faţă de bucureştenii care locuiesc în zonă sau tranzitează intersecţia de la Piaţa Sudului. De aceea vă cer să luaţi toate măsurile necesare pentru a nu mai exista întârzieri în derularea lucrarilor”, a transmis constructorilor Gabriel Firea, Primarul General al Capitalei.

Pasajul de la Piaţa Sudului a fost deschis parţial circulaţiei pe 28 aprilie, traficul desfăşurându-se pe o singură bandă pe sens.

×
Subiecte în articol: pasaj piata sudului
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close