Antena 3 CNN Externe Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro a sărbătorit discret împlinirea vârstei de 88 de ani

Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro a sărbătorit discret împlinirea vârstei de 88 de ani

Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro a sărbătorit discret împlinirea vârstei de 88 de ani
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
14 Aug 2014   •   23:48

Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro şi-a sărbătorit miercuri împlinirea vârstei de 88 de ani, în mod discret. Părintele Revoluţiei cubaneze nu şi-a făcut apariţia în public, iar cubanezii l-au salutat prin concerte şi expoziţii, relatează AFP.

Fidel Castro trăieşte retras în casa pe care o deţine în vestul Havanei, în care se consacră scrisului şi în care primeşte ocazional demnitari străini.

Fidel Castro a apărut ultima dată în public la începutul lui ianuarie, la inaugurarea unei galerii de pictură în capitala cubaneză.

Mesaje de simpatie i-au fost trimise de către preşedinţii Nicaraguei Daniel Ortega, Venezuelei Nicolas Maduro şi Boliviei Evo Morales, aliaţi politici apropiaţi ai Cubei.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close