Biologii
au elaborat o harta genetică a Europei, ce evidenţiază gradul de
înrudire dintre diversele populaţii ale Bătrânului
Continent, relatează, în ediţia de joi, International Herald
Tribune. Toate
popoarele sunt destul de asemănătoare, însă diferenţele
sunt suficiente pentru a face posibilă efectuarea unor testări
medico-legale care să redea apartenenţa unui individ la o anumită
ţară europeană, a spus Manfred Kayser, genetician la Erasmus
University Medical Center din Olanda.
Harta
arată, în partea dreaptă, locaţia de pe teritoriul Europei
în care trăiesc populaţiile eşantionate, iar în
partea stângă, relaţionarea genetică dintre aceste 23 de
populaţii. Harta a fost întocmită de Kayser, dr. Oscar Lao şi
alţii, şi a apărut într-un articol din "Current Biology".
Harta
genetică a Europei prezintă o asemănare structurală clară cu
harta geografică. Diferenţele genetice majore se regăsesc între
populaţii din nord şi sud (axul vertical al hărţii redă
diferenţele între nord şi sud, iar cel orizontal între
est şi vest). Suprafaţa atribuită fiecărei populaţii reflectă
gradul de variaţie genetică din structura ei.
Europa
a fost colonizată in trei rânduri în trecutul
îndepărtat, întotdeauna dinspre sud. Acum aproximativ
45.000 de ani primii oameni moderni au pătruns în Europa
dinspre sud. Gheţarii au reapărut aproximativ în urmă cu
20.000 de ani, iar a doua colonizare a fost înfăptuită acum
17.000 de ani de către oamenii întorşi din adăposturile din
sud. A treia invazie, acum aproximativ 10.000 de ani, a fost cea a
fermierilor din Orientul Apropiat, care aduceau cu ei 'tehnologii'
agricole noi.
Modelul
diferenţelor genetice dintre europenii zilelor noastre reflectă cel
mai probabil impactul acestor trei migraţii antice, a spus Kayser.
Harta
identifică de asemenea existenţa a două bariere genetice în
cadrul Europei. Una dintre acestea se află între finlandezi şi
ceilalţi europeni. Apariţia ei s-a produs datorită faptului că
populaţia finlandeză era la un moment dat foarte redusă şi apoi
s-a extins, purtând codul genetic atipic al înaintaşilor.
Cealaltă
graniţă se află între poporul italian şi restul
europenilor. Această diferenţiere poate scoate în evidenţă
rolul Alpilor în îngreunarea circulaţiei libere a
persoanelor între Italia şi restul Europei.
Informaţiile
necesare alcătuirii hărţii au fost generate de cipuri genetice
programate să testeze şi analizeze 500.000 de variante ale
genomului uman, însă doar 300.000, cele mai relevante, au fost
folosite la alcătuirea hărţii. Echipa condusă de Kayser a testat
aproape 2.500 de persoane şi a analizat informaţiile obţinute,
corelând variaţiile genetice ale tuturor subiecţilor. Harta
genetică se bazează pe cele mai puternice două seturi de
corelaţii.
Cipurile
genetice necesită cantităţi mari de ADN, mai mari decât pot
oferi în mod normal testele medico-legale. Kayser speră să
identifice porţiunile genomului uman care dovedesc originea
europeană. Aceste porţiuni, în cazul în care sunt
rezonabile ca număr, ar putea fi testate din probe de sânge
sau din mostre de păr, a mai precizat el.
Elementele
genomului care poartă cele mai importante semne ale diversităţii
între populaţii pot fi acelea influenţate de schimbarea
evoluţionistă, a evidenţiat Kayser. Din cele 100 cele mai
puternice componente ale genomului, 17 se găsesc în regiunea
genomului care determină toleranţa la lactoză, o adaptare care a
apărut acum aproximativ 5.000 de ani, în nordul Europei, în
cadrul unei culturi bazate pe oierit. Majoritatea persoanelor îşi
inhibă gena responsabilă cu digestia lactozei odată cu înţărcarea,
însă oierii şi-au câştigat un avantaj important pentru
supravieţuire păstrând această genă trează şi la
maturitate.
Agerpres
