Antena 3 CNN Externe Poliţia norvegiană, suspectată că a intervenit târziu la masacrul comis de Breivik

Poliţia norvegiană, suspectată că a intervenit târziu la masacrul comis de Breivik

Poliţia norvegiană, suspectată că a intervenit târziu la masacrul comis de Breivik
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    30 Aug 2012   •   11:36

Apropiaţii uneia dintre cele 77 de victime ucise anul trecut de extremistul de dreapta norvegian Anders Behring Breivik au depus o plângere împotriva poliţiei norvegiene, pe motiv că a intervenit târziu la măcelul de pe insula Utoya, a anunţat miercuri divizia de control intern.

"Am primit o plângere din partea familiei unei victime care reclamă poliţia pentru modul în care şi-a exercitat funcţiile pe Utoeya pe 22 iulie 2011", a declarat Paul Henrich Berle, de la Direcţia de Control Intern a poliţiei norvegiene, potrivit AFP.

Mai exact, oamenii vor să ştie dacă "poliţia putea ajunge mai devreme, salvând astfel mai multe vieţi".

Pe 22 iulie 2011, Breivik a ucis 69 de persoane, majoritatea adolescenţi, când a tras timp de o oră şi un sfert asupra unei tabere de vară a Tinerilor laburişti de pe insula Utoya. Anterior, el provocase alte opt victime prin detonarea unei bombe în apropierea sediului guvernului din Oslo.

Pe 24 august 2012, Breivik, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnat la pedeapsa maximă, adică 21 de ani de închisoare cu posibilitatea prelungirii detenţiei sale pe termen nelimitat atâta timp cât este considerat periculos.


×
Subiecte în articol: Anders Behring Breivik morti
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close