Antena 3 CNN Externe Povestea unuia dintre cel mai sângeroşi criminali din istorie. Cum se transformă un om obişnuit într-un asasin de o cruzime înfiorătoare

Povestea unuia dintre cel mai sângeroşi criminali din istorie. Cum se transformă un om obişnuit într-un asasin de o cruzime înfiorătoare

Povestea unuia dintre cel mai sângeroşi criminali din istorie. Cum se transformă un om obişnuit într-un asasin de o cruzime înfiorătoare
Sursa foto: Foto: AP
24 Aug 2012   •   11:49
Înalt, blond şi atent cu ţinuta sa, Anders Behring Breivik, a devenit, sub aparenţa unui individ politicos şi oarecum banal, unul dintre cei mai sângeroşi criminali din istorie, fiind motivat de ura faţă de islam şi multiculturalism.

Breivik s-a născut la 13 februarie 1979 şi în niciun moment anturajul său nu a bănuit drama ce urma să se petreacă, relatează AFP.

Potrivit mărturiilor sale, Breivik a avut o copilărie obişnuită, cu un tată diplomat şi o mamă infirmieră, care s-au despărţit la scurt timp după naşterea sa. "Am avut o educaţie privilegiată, cu persoane responsabile şi inteligente în jurul meu", va scrie el în partea autobiografică a manifestului său, difuzat în ziua masacrului.



El a crescut alături de mama sa şi sora sa vitregă într-o familie de condiţie medie, susţine el, şi nu a avut niciodată probleme cu banii, singurul său reproş fiind acela că a avut "prea multă libertate".

De la o vârstă fragedă, serviciile sociale au avertizat în legătură cu o posibilă lipsă de îngrijire. "Anders este un copil pasiv care fuge un pic de contactul uman, un pic anxios (...) cu un zâmbet fals şi dezarmant", scria un psiholog, în timp ce copilul avea doar patru ani. "În mod ideal, el ar trebui plasat într-o familie stabilă", adaugă el în acest raport divulgat de presa norvegiană.

Foştii săi colegi îl descriu pe Anders Behring Breivik ca pe o persoană discretă, care se străduieşte de multe ori să îşi găsească locul, nu neapărat liderul natural ce pretinde el că este.

Breivik a renunţat la liceu la vârsta de 18 ani, fără să îşi termine şcolarizarea, pentru a îmbrăţişa o carieră politică: el tocmai aderase la mişcarea tinerilor din partidul Progresului (FrP), formaţiune de dreapta populistă şi antiimigraţie, unde deţinea responsabilităţi locale. Ulterior el se va alătura FrP.



Se îndepărtează de partid circa zece ani mai târziu, considerându-l prea deschis "perspectivelor multiculturale" şi "idealurilor suicidare ale umanismului".

Deşi criticile sale faţă de islam, multiculturalism şi marxism sunt omniprezente pe Internet, o arenă pe care este foarte activ, Breivik se consideră "mai degrabă tolerant" şi "relaxat" în autoportretul său.

Pe profilul său de Facebook, Breivik se declară "conservator", "creştin" şi fan al jocurilor video ca "World of Warcraft" şi "Modern Warfare 2" care, va afirma el mai târziu, l-au ajutat să se antreneze în a trage cu arma.

Potrivit manifestului său, Anders Behring Breivik se lansează în 2002 într-o cruciadă ideologică în cadrul "Cavalerilor Templieri", o organizaţie a cărei existenţă poliţia nu a putut-o demonstra, şi decide să treacă la acte în toamna lui 2009.



Bărbatul, de o curtoazie dezarmantă, începe de atunci să pregătească în cele mai mici detalii atacurile cele mai sângeroase comise pe teritoriul norvegian după al Doilea Război Mondial, având grijă să nu ridice suspiciuni.

Breivik este exemplul tipic de "lup solitar" care trăieşte izolat în apartamentul mamei sale înainte de a se muta la o fermă închiriată pentru a putea obţine în cea mai mare discreţie îngrăşămintele necesare confecţionării bombei sale.




×
Subiecte în articol: criminal
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close