Antena 3 CNN Externe Rusia ar putea interzice survolarea teritoriului său de către avioanele companiilor aeriene care efectuează curse între Europa şi Asia

Rusia ar putea interzice survolarea teritoriului său de către avioanele companiilor aeriene care efectuează curse între Europa şi Asia

Rusia ar putea interzice survolarea teritoriului său de către avioanele companiilor aeriene care efectuează curse între Europa şi Asia
07 Aug 2014   •   12:42
Primul ministru rus, Dmitri Medvedev, a ameninţat joi că va interzice survolarea teritoriului rus de către avioanele companiilor aeriene care efectuează curse între Europa şi Asia via Siberia, informează AFP.

Potrivit lui Medvedev, închiderea spaţiului aerian rus pentru aceste curse, care ar provoca importante costuri cu carburantul pentru companiile aeriene, este o "măsură gravă", considerată un răspuns la încetarea activităţilor principalului transportator aerian low-cost al Rusiei, Dobrolet, provocată de sancţiunile occidentale.

În contextul crizei din Ucraina, Uniunea Europeană şi Statele Unite au dispus o serie de sancţiuni economice împotriva Rusiei.

Vladimir Putin a ordonat marţi Guvernului rus să elaboreze o serie de măsuri simetrice faţă de aceste sancţiuni.

Reacţia Uniunii Europene la restricţiile anunţate joi de Rusia

×
Subiecte în articol: Dmitri Medvedev
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close