Antena 3 CNN Externe Televiziunea publică din Grecia continuă să emită pe internet şi pe un post privat al comuniştilor

Televiziunea publică din Grecia continuă să emită pe internet şi pe un post privat al comuniştilor

Televiziunea publică din Grecia continuă să emită pe internet şi pe un post privat al comuniştilor
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    12 Iun 2013   •   11:58

Televiziunea publică din Grecia, a cărei difuzare a fost întreruptă marţi seară de guvernul de la Atena, continua să emită miercuri dimineaţa pe Internet şi pe un post local privat închiriat de la partidul comunist, potrivit AFP, citată de Mediafax.

În spatele unor banderole şi în urma manifestaţiilor organizate cu o zi înainte, după ce Guvernul a anunţat că va închide posturile publice gestionate defectuos, studiourile încercau să continue să funcţioneze miercuri dimineaţa la sediul ERT din Aghia Paraskevi, la periferia de nord-est a capitalei elene.

Pe ecran, accesibil pe www.ert.gr şi pe postul local 902, care aparţine partidului comunist KKE, sunt transmise dezbateri cu jurnalişti din cadrul postului despre lovitura pe care au primit-o cu o zi înainte, care lasă fără locuri de muncă peste 2.500 de angajaţi.

Preşedintele sindicatului salariaţilor, Panayotis Kalfayanis, a îndemnat la ocuparea clădirii şi a anunţat că va „sesiza justiţia europeană şi justiţia greacă".

„Chiar dacă vor să distrugă democraţia, legile se aplică în continuare, iar eu mă voi lupta", a declarat Kalfayanis pentru AFP.

La fel ca şi Alexis Tsipras, liderul Syriza, formaţiune radicală de stânga aflată în opoziţie, Kalfayanis speră să obţină retragerea decretului de urgenţă, semnat marţi doar de miniştri din cadrul Noii Democraţii (ND), unul dintre cele trei partide din cadrul coaliţiei guvernamentale.

Între timp, miercuri dimineaţă, sindicatele jurnaliştilor eleni au declanşat o grevă de protest de 24 de ore în toate mijloacele de informare în masă, în semn de protest faţă de închiderea posturilor publice de radioteleviziune ERT.


×
Subiecte în articol: Grecia
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close