Antena 3 CNN Actualitate Media Victoria Stelei în presa engleză: Bucureşti amar. Steaua o scufundă pe Chelsea

Victoria Stelei în presa engleză: Bucureşti amar. Steaua o scufundă pe Chelsea

Victoria Stelei în presa engleză: Bucureşti amar. Steaua o scufundă pe Chelsea
de M.Z.    |    08 Mar 2013   •   00:01

Presa engleză a scris joi seară, după înfrângerea suferită de Chelsea Londra în meciul cu Steaua, scor 0-1, că echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a "scufundat" deţinătoarea Ligii Campionilor şi că Bucureştiul a fost "amar" pentru londonezi, potrivit Mediafax.

"Bucureşti amar: Chelsea învinsă în România, în prima manşă a optimilor Ligii Europa", a scris Mirror, adăugând că echipa engleză va trebui "să facă mai mult pe Stamford Bridge".

"Chelsea, de o calitate slabă, învinsă în România", a notat şi BBC, în timp ce Sportinglife a menţionat: "Steaua o scufundă pe Chelsea".

The Sun a precizat că penaltiul executat de Raul Rusescu "a scufundat-o" pe Chelsea, iar Steaua "solidă" a obţinut un avantaj folositor în optimile de finală ale Ligii Europa. "Echipa lui Rafa Benitez nu prea a pus în dificultate gazdele - Yossi Benayoun şi Fernando Torres au ratat poate singurele două ocazii clare", adaugă jurnalul englez.

Evening Standard subliniază că Ryan Bertrand a provocat penaltiul cu "o intervenţie dezastruoasă".

Steaua a învins, joi, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, echipa engleză Chelsea Londra, într-un meci din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Europa. Unicul gol a fost marcat de Rusescu, în minutul 34, care a transformat penaltiul obţinut tot de el după ce a fost faultat în careu de Bertrand.

Aproximativ 500 de fani sărbătoresc joi noapte, în Piaţa Universităţii din Capitală, victoria obţinută de echipa Steaua în meciul cu formaţia Chelsea Londra, scor 1-0, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Europa.

Partida retur se va disputa pe 14 martie, la Londra.






×
Subiecte în articol: Chelsea Londra
Parteneri
Se apropie ciclonul! ANM: ”Atenție! Vor fi fenomene intense"
x close