După 42 de ani de anchete şi mistere în cazul dispariţiei Emanuelei Orlandi, anchetatorii au găsit noi detalii care ar putea rezolva misterul. Laura Casagrande, astăzi în vârstă de 57 de ani, pe atunci prietenă a adolescentei dispărute, este oficial anchetată pentru furnizarea de informații false procurorilor, relatează Il Messaggero.
Cine este Laura Casagrande
În anii 1980, Casagrande a urmat cursurile Institutului Pontifical de Muzică Sacră „Tommaso da Victoria”, același unde a studiat și Emanuela Orlandi. Femeia, care avea 14 ani la acea vreme, a fost audiată zilele acestea de Parchet, însoțită de avocatul ei, în calitate de suspectă, pentru a încerca să clarifice neoncordanţele din declaraţiile sale. În anii 1980, Casagrande a urmat cursurile Institutului Pontifical de Muzică Sacră „Tommaso da Victoria”, același unde a studiat și Emanuela Orlandi. Cele două fete se întâlneau la lecțiile de canto. Relația lor consta în întâlniri întâmplătoare, fără nicio legătură reală, așa cum a susținut întotdeauna Casagrande însăși. „Scurte schimburi de saluturi, câteva glume, dar nimic special. Nu a existat nici o prietenie, nici o prietenie profundă, care poate se dezvolta în ultima perioadă. Pe atunci, eram o fată de 14 ani, foarte timidă”, le-a explicat ea parlamentarilor din Comisia de anchetă pentru dispariţia Emanuelei Orlandi.
De ce este anchetată
Astăzi, îndoielile în ceea ce o privește pe Laura Casagrande s-au agravat. Acest lucru a fost declarat de senatorul Andrea De Priamo, președintele comisiei bicamerale de anchetă privind disparițiile Mirellei Gregori și Emanuelei Orlandi. „A fost una dintre primele audieri ale comisiei”, a explicat acesta, „și ni s-a părut foarte contradictoriu, ca și cum persoana audiată ar fi vrut să dispară de la fața locului”. Potrivit lui De Priamo, investigațiile ulterioare i-a condus în continuare la concluzia că Casagrande „ar fi putut fi una dintre ultimele, dacă nu chiar ultima, persoană care a văzut-o pe Emanuela pe Corso Rinascimento”. Din acest motiv, numele ei fusese deja inclus printre cele care urmau să fie reaudiate. Nu este exclus, clarifică președintele comisiei, ca acest lucru să se întâmple „prin intermediul interviurilor cu martori și nu printr-o audiere liberă”.
Ce a povestit tânăra
Laura Casagrande a povestit despre momentul când Emanuela a dispărut: „Cea mai puternică amintire a mea din acea zi (22 iunie 1983, ed.) este că nu s-a prezentat la ora de cor. O așteptam, pentru că era una dintre fetele cu care aveam cea mai strânsă legătură. Nu am văzut-o sosind, sau a ajuns foarte târziu, după ce începuseră orele: asta îmi scapă acum. Atunci, nu am văzut-o plecând. Nu am ieșit împreună, mi-aș fi amintit.”
Deputatul italian Roberto Morassut a precizat: „Totuși, există două declarații pe care a avut ocazia să le facă, una către Brigada Mobilă și una mai târziu către Carabinieri. Într-una, spune că a văzut-o la stația de autobuz pentru liniile 70 și 26; în cealaltă, a văzut-o de departe, mergând grăbită spre autobuz, pentru că trebuia să plece repede. Din când în când se întorcea și o vedea, dar apoi nu a mai văzut-o niciodată. Acestea sunt două declarații, făcute la scurt timp una de cealaltă, care nu se potrivesc.” „Și acum practic ne spune că nu a văzut.” „Sunt șocată” și „Mă simt îngrozit, dar nu-mi amintesc”, sunt răspunsurile Laurei Casagrande.
Apelul telefonic din 8 iulie 1983
Numele Laurei a apărut pentru prima oară în prim plan pe 8 iulie 1983. În acea dimineață, ziarele începuseră să discute deschis despre o posibilă răpire motivată de terorism. După-amiaza, în jurul orei 16:00, telefonul fix al familiei Casagrande a sunat. A răspuns mama Laurei, iar la celălalt capăt al firului se afla un bărbat cu accent descris ca fiind din Orientul Mijlociu, care a dictat un mesaj în care bărbatul a vorbit despre Ali Agca și a declarat că „cetățeana Orlandi nu se află în prezent pe teritoriul italian”. De asemenea, a anunțat un ultimatum stabilit pentru 20 iulie. Laura a luat notițe în timp ce mama ei asculta mesajul presupuşilor răpitori.
Ce a povestit martora într-o emisiune
Câteva zile mai târziu, Casagrande a povestit episodul la emisiunea TV „Chi l'ha visto”. „Mesajul spunea că Emanuela fusese răpită doar pentru că era cetățeană a Vaticanului și că mai erau 20 de zile până să fie ucisă”, a explicat ea. „Mi-era frică; mă întrebam cum de aveau numărul meu de telefon.” În august 1983, ea a încercat să explice şi acest aspect: „Cu siguranță, în timpul anului școlar, i-am dat numărul meu de telefon și adresa, scriindu-le, din câte îmi amintesc, pe o foaie de hârtie.” Această versiune a fost reiterată și extinsă de Casagrande în iulie 2024 în fața Comisiei Parlamentare de Anchetă. „În copilărie, aveam o pasiune pentru schimbul de scrisori și i-am scris numărul meu, deoarece se termina anul”, a povestit ea. Apoi a revenit la apelul telefonic: „Tonul acelei voci era undeva între arabă și Orientul Mijlociu și era urgent; nu puteam ține pasul cu dictarea.”
Conform rapoartelor, după acel contact nu au mai existat apeluri telefonice sau mesaje de la persoana care pretindea că o avea pe Emanuela în posesia sa.
Mai bine de patruzeci de ani mai târziu, Casagrande şi-a descris colega de școală în termeni simpli: „Era o fată normală, simplă, ca mine.” Apoi a adaugat o întrebare care spunea multe despre ea însăși: „Întotdeauna m-am întrebat cum a reușit vreodată să aibă suficientă încredere încât să plece cu cineva necunoscut. Mi s-ar fi putut întâmpla și mie, chiar dacă nu am fost niciodată ademenită sau abordată de nimeni.”
Ştiri video recomandate
