Antena 3 CNN Actualitate Justiție Codul Penal a fost modificat. Executorii judecătorești nu trebuie să mai solicite aprobare de la un judecător pentru executarea silită

Codul Penal a fost modificat. Executorii judecătorești nu trebuie să mai solicite aprobare de la un judecător pentru executarea silită

A.D.
2 minute de citit Publicat la 16:09 23 Dec 2025 Modificat la 17:55 23 Dec 2025
ciocănel și balanță pe o masă
Foto: Profimedia Images

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege de modificare a Codului de procedură penală în urma căruia durata unui număr semnificativ de procese va fi scurtată, iar instanţele vor fi degrevate de un volum uriaş de dosare, a anunţat senatorul PSD Robert Cazanciuc, iniţiator al proiectului, citat de Agerpres.

"Votată cu largă majoritate - 259 de voturi "pentru", legea merge la promulgare", a precizat Cazanciuc, pe pagina sa de Facebook.

El a arătat că adoptarea iniţiativei sale legislative este "o veste bună" care ar trebui să îi bucure pe "toţi cei care sunt preocupaţi de bunul mers al justiţiei, magistraţi şi politicieni deopotrivă, ca serviciu public vocaţional aflat doar în slujba cetăţeanului".

Potrivit acestuia, propunerea legislativă "elimină practic o procedură care creşte durata proceselor şi încarcă inutil activitatea judecătoriilor, în condiţiile în care pe rolul instanţelor se aflau, anul acesta, 3,5 milioane de dosare, din care un milion erau la judecătorii, iar jumătate vizau procedura de încuviinţare a executării silite".

"Actualul mecanism de încuviinţare a executării silite presupune că, după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, creditorul trebuie să solicite unui executor judecătoresc punerea în aplicare a hotărârii. Însă executorul este obligat, la rândul său, să ceară aprobarea unui alt judecător pentru începerea executării, deşi hotărârea este deja învestită cu putere executorie. Exista, astfel, o verificare dublă, fără sens, care supraaglomerează instanţele şi prelungeşte durata proceselor civile. Propunerea legislativă elimină această redundanţă, eliberând instanţele de un volum considerabil de muncă inutilă. Astfel, vom putea concentra resursele acolo unde este cu adevărat nevoie, oferind cetăţenilor un sistem de justiţie mai rapid, mai eficient şi mai accesibil", a explicat Robert Cazanciuc pe Facebook.

Totodată, el a arătat că are "câteva sugestii" pentru grupurile de lucru care se reunesc pentru a identifica soluţiile necesare pentru o justiţie eficientă în care românii să aibă încredere.

Astfel, el propune "identificarea, selectarea şi promovarea resurselor umane care au vocaţia de a fi magistraţi, pregătirea profesională care să le asigure independenţa, precum şi dorinţa de a împărţi dreptatea pe bază de lege, probe şi conştiinţă", "accelerarea informatizării sistemului judiciar şi dezvoltarea infrastructurii prin continuarea investiţiilor".

"La acest capitol aşteptăm ca Guvernul să deblocheze finanţarea pentru Cartierul Justiţiei, aşa cum prevăd legile adoptate de Parlament", a adăugat Cazanciuc.

Senatorul PSD mai propune "degrevarea instanţelor prin eliminarea balastului judiciar (acele cauze care nu ar trebui să ajungă pe rolul instanţelor sau a cauzelor repetitive) prin intervenţii normative sau folosindu-se mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor - medierea sau arbitrajul".

"Pentru detalii despre ce ar mai fi de făcut, recomand lectura capitolului Justiţie din programul de guvernare al actualei coaliţii!", conchide senatorul PSD Robert Cazanciuc.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close