Antena 3 CNN Actualitate Minciunile despre Dan Voiculescu, demontate în instanţă

Minciunile despre Dan Voiculescu, demontate în instanţă

Minciunile despre Dan Voiculescu, demontate în instanţă
28 Mar 2015   •   19:31

Jurnalista Sorina Matei a pierdut procesul intentat de Dan Voiculescu. Instanţa a demontat acuzaţiile aduse public de jurnalistă, potrivit cărora profesorul Dan Voiculescu l-ar fi şantajat pe Crin Anontescu. Judecătorii au constatat că preşedintele fondator al Partidului Conservator nu a făcut niciodată declaraţii în acest sens, aşa cum susţinea Sorina Matei.

Tribunalul Bucureşti a demontat acuzaţia făcută de jurnalista Sorina Matei, potrivit căreia profesorul Dan Voiculescu l-ar fi şantajat pe Crin Antonescu pentru a obţine controlul asupra Ministerului Justiţiei.

"Una dintre minciunile care mi-au fost, în timp, atribuite a fost demontată în instanţă. Tribunalul Bucureşti a decis că declaraţia nu-mi aparţine, dar şi că fapta a fost ilicită. În aceste condiţii, reacţia oricărei persoane de bună credinţă ar fi să-şi asume public eroarea. Probabil că nu o vor face, vom vedea".

SURSA: Blogul lui Dan Voiculescu

Un alt dosar în care, de data aceasta, fostul preşedinte Traian Băsescu a fost dat în judecată de profesorul Dan Voiculescu este pe rolul instanţelor. Judecătoria Sectorului 5 s-a pronunţat deja în această cauză pe 27 martie 2013 şi i-a dat câştig profesorului Dan Voiculescu. Asta pentru că preşedintele fondator al Partidului Conservator nu spus niciodată că "justiţia trebuie controlată", aşa cum a minţit grosolan Traian Băsescu, în plenul Parlamentului, în iulie 2012. Dosarul este acum în faza de recurs.

×
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close