Antena 3 CNN Actualitate Spitalul din Huşi, VINOVAT de moartea fetiţei de 4 ani

Spitalul din Huşi, VINOVAT de moartea fetiţei de 4 ani

Spitalul din Huşi, VINOVAT de moartea fetiţei de 4 ani
Sursa foto: Foto: VideoNews
23 Oct 2014   •   12:09
Spitalul din Huşi a fost găsit vinovat de moarte fetiţei de 4 ani, incident ce a avut loc la începutul lunii octombrie. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a explicat, în direct la Antena 3, că au fost depistate mai multe probleme şi s-au aplicat sancţiunile contravenţionale conform legii. 
 
"Au fost mai multe probleme depistate, nu s-au respectat protocoale de diagnostic şi tratament în manangement, nu a fost testată sensibilitatea copilului la antibiotice, este o serie mai lungă. S-au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale. Cazul a fost tragic şi, de aceea, tocmai toate sancţiunile pe care le aplicăm sunt pentru a evita astfel de situaţii pe viitor. Din punctul meu de vedere, moartea copilului putea fi evitată."
 
Bănicioiu a subliniat că astfel de cazuri nu trebuie să se repete.
 
"Mesajul pe care îl transmitem este de intoleranţă faţă de astfel de gesturi, cazuri, malpraxis. Încă o dată, nu toţi medicii sunt la fel şi avem situaţii cu medici care se comportă exemplar şi chiar în acest moment sunt medici care salvează vieţi, dar asta nu înseamnă că atunci când se întâmplă ceva grav nu trebuie să luăm măsuri."

O fetiţă de 4 ani, care s-a dus la spital pe picioarele ei, pentru că o durea în gât, a murit sub ochii medicilor, la nici o oră de la internare. 
 
Medicul de gardă de la Spitalul din Huşi i-a administrat copilei un antibiotic fără să o testeze antialergic. 
 
Bunica fetiţei, care a însoţit-o la spital, a povestit că doctoriţa nici măcar nu s-a uitat în gâtul micuţei şi nici nu a ascultat-o cu stetoscopul. I-a făcut totuşi o injecţie cu ampicilină. 
 
La scurt timp, fetiţa a început să se simtă rău şi a intrat în stop cardio-respirator. Medicii au încercat zadarnic s-o resusciteze şi i-au declarat decesul. 
 

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close