Antena 3 CNN Sport Fotbal extern FIFA şi France Football au anunţat lista jucătorilor nominalizaţi pentru Balonul de Aur 2013

FIFA şi France Football au anunţat lista jucătorilor nominalizaţi pentru Balonul de Aur 2013

FIFA şi France Football au anunţat lista jucătorilor nominalizaţi pentru Balonul de Aur 2013
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de M.T.    |    29 Oct 2013   •   17:08

Germania şi Bayern Munchen dau cei mai mulţi jucători dintre cei aflaţi pe lista nominalizărilor pentru Balonul de Aur 2013, listă anunţată marţi de FIFA şi France Football.

Este o schimbare importantă faţă de anii trecuţi, atunci când Spania domina această listă, prin reprezentanţii coloşilor FC Barcelona şi Real Madrid, dar normală şi previzibilă, după ce Bayern a reuşit un sezon extraordinar, la finalul căruia a cucerit titlul în Bundesliga, Cupa Germaniei şi Liga Campionilor.

Astfel, bavarezii au şase jucători nominalizaţi - Philipp Lahm, Thomas Muller, Manuel Neuer, francezul Franck Ribery, olandezul Arjen Robben şi Bastian Schweinsteiger -, iar ermania îl mai propune pe Mesut Ozil, transferat  în această vară de la Real Madrid la Arsenal.

De asemenea, un alt club din Germania, Borussia Dortmund, finalistă în ultima ediţie a Ligii Campionilor, este reprezentată în cursa pentru Balonul de Aur de polonezul Robert Lewandowski.

FC Barcelona are patru jucători nominalizaţi, dintre care nu lipsesc câştigătorul ultimelor patru ediţii, Lionel Messi, şi brazilianul Neymar, în timp ce marea sa rivală, Real Madrid, şi campioana Franţei, PSG, au câte trei jucători în lista de 23.

Tot marţi a fost anunţată şi lista de 10 a celor nominalizaţi pentru titlul de antrenorul anului, marele favorit fiind, evident, germanul Jupp Heynckes, fostul tehnician al celor de la Bayern Munchen. Alături de el, mai concurează pentru acest trofeu Jurgen Klopp (Borussia Dortmund), spaniolul Rafa Benitez, în prezent la Napoli, dar câştigător al Europa League cu Chelsea, Luiz Felipe Scolari, care a cucerit Cupa Confederaţiilor cu naţionala Braziliei, dar şi Sir Alex Ferguson, legendarul manager al lui Manchester United, retras la finalul stagiunii precedente.

Câştigătorul Balonului de Aur 2013 va fi anunţat pe 13 ianuarie 2014, în cadrul unei gale care va avea loc la Zurich şi în cadrul căreia se vor oferi şi celelalte premii: antrenorul anului, cea mai bună jucătoare a lumii în 2013, cel mai bun antrenor în fotbalul feminin, cel mai frumos gol al anului şi echipa ideală a anului.

Jucătorul care va obţine Balonul de Aur va fi desemnat în urma voturilor exprimate de antrenorii şi căpitanii tuturor echipelor naţionale, dar şi de reprezentaţi ai presei aleşi de France Football.

Argentinianul Lionel Messi a câştigat Balonul de Aur de fiecare dată în precedenţii patru ani, însă, pentru 2013, marele favorit al specialiştilor pare a fi francezul Frank Ribery.

La începutul lunii decembrie, FIFA şi France Football vor anunţa lista celor trei jucători care au adunat cele mai multe voturi, fără a dezvălui însă numele câştigătorului.

Lista celor 23 de jucători nominalizaţi pentru Balonul de Aur 2013


Gareth Bale (Ţara Galilor/ Tottenham şi Real Madrid), Edinson Cavani (Uruguay / PSG), Radamel Falcao (Columbia / Atletico Madrid şi AS Monaco), Eden Hazard (Belgia / Chelsea), Zlatan Ibrahimovic (Suedia / PSG), Andres Iniesta (Spania / FC Barcelona), Philipp Lahm (Germania / Bayern Munchen), Robert Lewandowski (Polonia / Borussia Dortmund), Lionel Messi (Argentina / FC Barcelona), Thomas Muller (Germania / Bayern Munchen), Manuel Neuer (Germania / Bayern Munchen), Neymar (Brazilia / FC Santos şi FC Barcelona), Mesut Ozil (Germania / Real Madrid şi Arsenal), Andrea Pirlo (Italia / Juventus), Franck Ribery (Franţa / Bayern Munchen), Arjen Robben (Olanda / Bayern Munchen), Cristiano Ronaldo (Portugalia / Real Madrid), Bastian Schweinsteiger (Germania / Bayern Munchen), Luis Suarez (Uruguay / Liverpool), Thiago Silva (Brazilia / PSG), Yaya Toure (Coasta de Fildeş / Manchester City), Robin Van Persie (Olanda / Manchester United), Xavi (Spania / FC Barcelona)

Lista nominalizaţilor la titlul de cel mai bun antrenor al anului

Carlo Ancelotti (Italia / PSG şi Real Madrid), Rafael Benitez (Spania / Chelsea şi Napoli), Antonio Conte (Italia / Juventus), Vicente Del Bosque (Spania / Naţionala Spaniei), Sir Alex Ferguson (Scoţia / Manchester United), Jupp Heynckes (Germania / Bayern Munchen), Jurgen Klopp (Germania / Borussia Dortmund), Jose Mourinho (Portugalia / Real Madrid şi Chelsea), Luiz Felipe Scolari (Brazilia / Naţionala Braziliei), Arsene Wenger (Franţa / Arsenal)

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close