Antena 3 CNN Sport Off Sport Mircea Sandu solicită sprijinul autorităţilor pentru candidatura Bucureştiului la Euro 2020

Mircea Sandu solicită sprijinul autorităţilor pentru candidatura Bucureştiului la Euro 2020

Mircea Sandu solicită sprijinul autorităţilor pentru candidatura Bucureştiului la Euro 2020
de M.T.    |    30 Oct 2013   •   17:40

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, solicită sprijinul autorităţilor pentru candidatura Bucureştiului la Euro 2020, care se va desfăşura în 13 ţări de pe continent, pentru a aniversa astfel 60 de ani de la prima ediţie a competiţiei.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, Sandu a declarat că se va adresa Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului şi Primăriei Capitalei în acest sens.

„Azi mă voi adresa Preşedinţiei, Parlamentului, premierului şi Primăriei Generale pentru candidatura la Euro 2020. Sunt condiţii pe care trebuie să le îndeplinim şi ele sunt dependente de decizii politice. Adică vor trebui emise ordonanţe şi legi în Parlamentul României pentru a putea îndeplini condiţiile din caietul de sarcini pentru a avea o şansă de a fi organizatori la Bucureşti ai turneului final din 2020, alături de alte 12 oraşe din Europa”, a spus Mircea Sandu, citat de Mediafax.

„Sunt 32 de oraşe care şi-au depus candidatura şi până pe 25 aprilie 2014 noi trebuie să îndeplinim caietul de sarcini şi până pe 19 septembrie Comitetul Executiv al UEFA decide. Noi ne-am făcut drumul până acum, mai departe instituţiile statului trebuie să avizeze sau nu. Parlamentul să îşi dea acceptul şi să modifice legi şi aşa mai departe. Dacă statul român doreşte, acest lucru se poate realiza. Eu voi milita foarte tare la UEFA pentru ca Bucureştiul să obţină organizarea. Dacă statul nu doreşte, atunci vom opri orice activitate”, a adăugat preşedintele FRF.

Dosarele de candidatură se pot depune până cel târziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 oraşe în septembrie 2014.

Fiecare dintre ţările interesate îşi pot depune candidatura pentru două pachete. Unul cuprinde trei meciuri din faza grupelor şi unul din optimi sau din sferturile de finală, iar celălalt curpinde semifinalele şi finala. Un singur oraş din fiecare ţară va fi ales.

Cele 32 de ţări care şi-au anunţat intenţia de a găzdui meciuri din cadrul Euro 2020 sunt: Armenia (Erevan), Azerbaidjan (Baku), Belarus (Minsk), Belgia (Bruxelles), Bulgaria (Sofia), Croaţia (Zagreb), Cehia (Praga), Danemarca (Copenhaga), Anglia (Londra), Finlanda (Helsinki), Franţa (Lyon), Macedonia (Skopje), Germania (Munchen), Grecia (Atena), Ungaria (Budapesta), Israel (Ierusalim), Italia (Roma sau Milano), Kazakhstan (Astana), Olanda (Amsterdam), Polonia (Varşovia sau Chorzow), Portugalia (Lisabona sau Porto), Irlanda (Dublin), România (Bucureşti), Rusia (St Petersburg), Scoţia (Glasgow), Serbia (Belgrad), Spania (Madrid, Barcelona, Bilbao sau Valencia), Suedia (Solna), Elveţia (Basel), Turcia (Istanbul), Ucraina (Kiev sau Donetsk) şi Ţara Galilor (Cardiff).

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close