Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Miami

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Miami

 Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Miami
Sursa foto: Foto: Facebook/ Simona Halep
28 Mar 2017   •   07:16

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a treia favorită, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari, după ce a dispus cu 4-6, 7-5, 6-2 de australianca Samantha Stosur.

Halep (25 ani), numărul cinci mondial, care a legat în premieră în Florida mai multe victorii, s-a impus în faţa jucătoarei de la Antipozi, cap de serie numărul 14, după două ore şi zece minute.

Stosur a câştigat primul ghem al meciului, dar Halep a reuşit să se desprindă la 3-1, după un break, a avut 4-2, însă a pierdut patru ghemuri consecutive şi setul inaugural cu 4-6.

În actul secund, românca a început cu break, dar nu a reuşit să îşi consolideze avantajul creat şi a cedat următoarele trei ghemuri, riscând eliminarea. Halep a realizat un break, pentru 2-3, dar apoi şi-a pierdut din nou serviciul (2-4). Stosur s-a desprins la 5-2, dar Simona Halep a reuşit o revenire remarcabilă, concretizată în cinci ghemuri la rând (7-5), egalând astfel situaţia la seturi, 1-1.

Simona Halep a dominat setul decisiv, în care a început cu break şi apoi a avut 2-0, 5-1, încheind meciul cu 6-2.

Halep o conduce acum pe Stosur (32 ani, 19 WTA) cu 5-4 la general. Stosur câştigase ultima partidă, anul trecut, în optimi la Roland Garros, cu 7-6 (0), 6-3, după patru victorii consecutive ale româncei (inclusiv una tot în 2016, în semifinale la Madrid, 6-2, 6-0). Bilanţul pe hard este de 4-1 pentru Simona.

Românca şi-a asigurat un cec de 146.575 dolari şi 215 puncte WTA, iar în sferturi o va întâlni pe britanica Johanna Konta, victorioasă cu 7-5, 6-1 în faţa spaniolei Lara Arruabarrena. Konta (25 ani, 11 WTA), cap de serie numărul 10, a câştigat singurul meci anterior dintre cele două jucătoare, disputat în 2015, la Wuhan (China), în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5. Va fi o avanpremieră a meciului de Fed Cup dintre echipele României şi Marii Britanii.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Miami WTA Simona Halep
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close