Nămeţii provoacă probleme în Bulgaria şi SUA: aeroporturi închise şi drumuri blocate
Iarna le dă de furcă şi locuitorilor din Bulgaria ori Statele Unite. Americanii din estul şi centrul ţării se luptă şi ei cu nămeţii, în urma ninsorilor care au durat mai bine de 30 de ore. Două dintre cele trei aeroporturi importante din regiunea Washington D.C. rămân închise. Duminică, autorităţile au încercat să readucă situaţia la normal, după ce peste 100.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, pentru că mai multe linii de înaltă tensiune au fost doborâte de vijelii . Mai multe drumuri sunt în continaure blocate, iar şcolile au fost închise până mâine inclusiv.
Oamenii au curăţat zăpada de pe străzi ca să evite problemele în trafic, în prima zi a săptămânii. Autorităţile i-au avertizat pe şoferi să fie foarte atenţi când se urcă la volan. Transportul public de suprafaţă a fost paralizat ieri iar situaţia nu a revenit încă la normal.
Statele Maryland, Virginia, Delaware şi Districtul Columbia au declarat stare de urgenţă şi au cerut ajutorul Gărzii Naţionale. Philadelphia, cel de-al şaselea oraş ca mărime din SUA, a fost practic paralizat. Aici, stratul de zăpadă a trecut de 70 de centimetri.
Cu vremea rea se luptă şi bulgarii. Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale a fost blocată din cauza ploii şi a ninsorii. Autorităţile au decis ca trecătorile montane să fie închise din cauza pericolului producerii de avalanşe. Oficialii i-au sfătuit pe oameni să reducă deplasările după ce stratul de zăpadă a depăşit în zona montană 70 de centimetri.
Antena 3
- Episod nou în dosarul Voicu: limbaj disimulat...
- Motocicliştii sunt în doliu după ce doi tiner...
- Reforma lui Obama, adoptată
- Erupţie vulcanică în Islanda
- Maşinărie minune pentru poliţişti: Robo, spai...
- Mihaela Rădulescu în ţinută latino
- Smiley manelizat! Răzvan a găsit o manea pe v...
- Monica Iagăr, impulsionată de fiica ei să par...
- Norica Nicolai şi Lucian Mândruţă în jacuzzi!...
- Mircea Badea: Cetăţeni, aţi păţit-o!
Topul Ştirilor din categoria Externe
- Iranieni i-au antrenat pe talibani să ucidă soldaţii NATO 818 vizualizări
- Revista presei. SUA: Obama, presat să reformeze politica de imigraţie. Netanyahu va continua colonizarea în Ierusalim. Bulgaria introduce o taxă "pe lux" 761 vizualizări
- Liderul suprem iranian acuză pe Obama că a complotat împotriva Iranului 546 vizualizări
- 500 de oameni evacuaţi din Islanda, după erupţia unui vulcan 443 vizualizări
- Partidul lui Sarkozy, învins în alegerile regionale din Franţa 403 vizualizări













Comentarii