Antena 3 CNN Externe Polonia a primit rachetele americane Patriot

Polonia a primit rachetele americane Patriot

Polonia a primit rachetele americane Patriot
Sursa foto: rachete patriot
25 Mai 2010   •   22:40

Zeci de soldaţi americani şi o baterie de rachete Patriot au ajuns în Polonia, unde armata va fi învăţată cum să opereze sistemul de ghidare, la doar câţiva kilometri de graniţa rusă.
Misiunea reprezintă cea mai importantă desfăşurare de forţe americane din Polonia. Deşi Rusia şi-a exprimat opoziţia faţă de instalarea bazei americane aproape de graniţele sale, Moscova nu a reacţionat la sosirea rachetelor
Andrew Paul, purtător de cuvânt al ambasadei americane din Varşovia, arăta că rachetele au sosit duminică la baza dinh Morag, oraş în NE Poloniei, la 60 de kilometri de enclava rusă Kaliningrad.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, declara în ianuarie, când a fost anunţată locaţia că nu poate înţelege nevoia "de a crea impresia că Polonia se pregăteşte contra Rusiei."
Garnizoana Patriot era o condiţie poloneză pentru acordul din 2008 cu Washington de a găzdui o bază de apărare contra rachetelor cu rază lungă de acţiune. Planul creat de administraţia Bush şi ce a deranjat Rusia a fost ulterior reconfigurat de preşedintele Barack Obama.
În noul plan Polonia aşteaptă în continuare să găzduiască o bază de apărare contra rachetelor, dar nu până în 2018 şi la o scară mai mică decât prevedea George W. Bush.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: rachete Patriot scut antiracheta
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close