Antonescu: Discuţia cu Băsescu avea şanse să semene cu o dezbatere Ciutacu - Pora (VIDEO)
Într-o intervenţie telefonică la emisiunea "Sinteza Zilei", Crin Antonescu a făcut câteva precizări referitoare la discuţia purtată cu preşedintele Traian Băsescu la consultările de la Cotroceni.
Întrebat de jurnalistul Oana Dobre dacă este adevărat că i-a invocat pe jurnaliştii Victor Ciutacu şi Andreea Pora în cadrul discuţiilor, Crin Antonescu a declarat că, după ce presa a părăsit sala, conversaţia a început să se învârte în jurul unor subiecte mai vechi. Dacă ar fi continuat în acel fel, susţine Antonescu, cele două părţi ar fi ajuns să se înţeleagă la fel cum s-ar înţelege cei doi jurnalişti într-o eventuală dezbatere politică.
"După ce a plecat presa, o parte din colegii care mă însoţeau - mari amatori de istorie - şi domnul Băsescu însuşi au început să evoce tot felul de episoade din lunga şi tensionata noastră relaţie (...) Şi am cerut permisiunea - politicos cum sunt - preşedintelui să punem capăt acestei chestiuni, spunându-i că, dacă începem o astfel de discuţie, ea are şanse de a ne face să ne înţelegem cam cât ar avea şanse o discuţie politică, sau despre politică, între Victor Ciutacu şi Andreea Pora", a explicat Crin Antonescu.
"Pe domnul Ciutacu l-am situat de partea dreptăţii, sau de partea dreapta", a mai precizat liderul PNL.
Antena3.ro
- Lider sindical ajuns stripper
- Tarif la nouă ani: sex oral pentru 3 lei
- Pădurar acuzat că a lovit un cal cu toporul
- Accident surprins in timpul unui interviu
- Ninge pe 15 martie la BRAILA
- Gigi Becali înjură o jurnalistă
- Parodie Avatar: Psihologia invinsului la Osca...
- Silvana, românca devenită faimoasă în reviste...
- Un model din Grecia a ajuns intr-un film porn...
- Badea: Manevra nu era reformarea Constituţiei...
Topul Ştirilor din categoria Fun
- Testul suprem de bărbăţie: dureros, inutil şi cu efecte permanente - VIDEO 8077 vizualizări
- Na'vi sunt deprimaţi. Vezi cum au reacţionat cei din "Avatar" după ce au pierdut Oscarul (VIDEO) 1318 vizualizări
- Un cântăreţ cade de pe scenă în mijlocul spectacolului (VIDEO) 1170 vizualizări
- Porno apatic: Cum ar arăta un film XXX fără scene de sex (VIDEO) 540 vizualizări
- Nati Meir stârneşte hohote de râs la audieri: Valuta găsită asupra mea provine de la Mossad (VIDEO) 262 vizualizări



















Comentarii