Antena 3 CNN Externe Scutul termic al navetei Atlantis, fisurat în urma ciocnirii cu un deşeu orbital

Scutul termic al navetei Atlantis, fisurat în urma ciocnirii cu un deşeu orbital

Scutul termic al navetei Atlantis, fisurat în urma ciocnirii cu un deşeu orbital
Sursa foto: naveta Atlantis
13 Mai 2009   •   14:11

Scutul termic al navetei Atlantis a fost fisurat, după ce aceasta a fost lovită de un deşeu orbital. Potrivit Reuters, pagubele sunt minore, iar imaginile captate de echipaj au arătat o zgârietură de aproximativ 54 de centimetri de-a lungul scutului termic.

La bordul navetei spaţiale Atlantis se află şapte astronauţi. Atlantis a fost lansată, luni, de la Cape Canaveral, Florida. Misiunea navetei este de a repara Telescopul Spaţial Hubble.

Experţii NASA au cerut echipajului de pe Atlantis să facă o inspecţie în locul afectat de ciocnirea cu deşeul orbital.
LeRoy Cain, reprezentant al NASA, a declarat: ?Nu suntem foarte îngrijoraţi din cauza acestui incident, pagubele sunt minore.?

Dacă se va ajunge la concluzia că naveta este prea avariată pentru a fi adusă în siguranţă pe Pământ, NASA a întocmit un plan de aducere a astronauţilor la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Cu şase ani în urmă, în 2003, naveta spaţială Columbia s-a dezintegrat în atmosferă, iar şapte astronauţi şi-au pierdut viaţa. Incidentul s-a petrecut în timp ce naveta revenea pe Pământ. Cu 16 zile mai devreme, scutul termic al navetei fusese perforat de un deşeu, în timpul decolării.

Antena3.ro

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close