Antena 3 CNN Actualitate Accident dramatic în Arad. O persoană a murit și alte două au fost rănite

Accident dramatic în Arad. O persoană a murit și alte două au fost rănite

Accident dramatic în Arad. O persoană a murit și alte două au fost rănite
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
26 Feb 2019   •   09:16

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz de marfă, pe o arteră rutieră din municipiul Arad.

Martori au relatat că un autoturism condus de o femeie a ieşit de pe o stradă secundară pe Calea Renaşterii şi nu a acordat prioritate unui microbuz de marfă, iar cele două vehicule s-au ciocnit violent.

În microbuz se aflau şoferul şi un pasager, bărbat de 55 de ani, acesta din urmă fiind proiectat prin parbriz pe şosea.

La momentul sosirii echipajului SMURD, bărbatul găsit pe partea carosabilă era decedat, în timp ce femeia şi şoferul microbuzului au suferit răni care nu le pun în pericol viaţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a confirmat că, după primele cercetări efectuate la locul accidentului, reiese că femeia nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea". Aceasta ar putea fi cercetată penal pentru ucidere din culpă. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: accident Arad persoana ranite autoturism
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close