Antena 3 CNN Actualitate Accident grav pe Autostrada Soarelui cu cinci maşini şi un autocar, circulaţia îngreunată

Accident grav pe Autostrada Soarelui cu cinci maşini şi un autocar, circulaţia îngreunată

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 21:02 03 Iul 2016 Modificat la 21:02 03 Iul 2016
savaeeeeeee.jpg

Circulaţia este îngreunată pe Autostrada Soarelui în zona kilometrului 150, sensul de mers spre Bucureşti, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autocar şi cinci autoturisme, trei persoane fiind rănite, au declarat, duminică, oficiali din IGPR.

Sursele citate spun că un autocar a intrat într-un autoturism, în coliziune fiind implicate apoi alte patru autoturisme ale căror şoferi nu au păstrat distanţa regulamentară.

În urma impactului au fost rănite trei persoane, din maşina lovită iniţial de autocar. Potrivit oficialilor din Poliţie, două dintre ele sunt cu răni uşoare, o a treia fiind însă în stare gravă, cu suspiciuni de fractură.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia în zona în care s-a produs accidentul este îngreunată, circulându-se doar pe banda 2 de mers.

×
Parteneri
x close