Antena 3 CNN Actualitate Avarie RADET în sectorul 5: 300 de blocuri au rămas fără apă caldă

Avarie RADET în sectorul 5: 300 de blocuri au rămas fără apă caldă

Avarie RADET în sectorul 5: 300 de blocuri au rămas fără apă caldă
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
14 Iun 2016   •   12:16

RADET anunţă că joi se vor finaliza lucrările de remediere a avariei intervenite la reţeaua termică primară care a afectat o parte din locuitorii din Calea Rahovei şi şoseaua Alexandriei din sectorul 5 al Capitalei.

''Echipele RADET lucrează în regim continuu, 24 de ore din 24, pentru a remedia avaria din sectorul 5 al Capitalei. (...) Pe măsură ce lucrările de reparaţii vor avansa, reluarea furnizării apei calde către bucureşteni va fi făcută în mod treptat'', se arată într-un comunicat al RADET transmis Agerpres.

Potrivit RADET, din cauza unei avarii apărute pe reţeaua termică primară Dn 700, în perimetrul străzilor Malcoci, Amurgului şi Calea Rahovei, precum şi pe şoseaua Alexandriei, a fost întreruptă furnizarea energiei termice pentru apa caldă.

Cele aproximativ 300 de blocuri care au fost afectate sunt alimentate cu energie termică din 15 puncte termice.

''Echipele RADET Bucureşti lucrează în regim continuu, respectiv 24 de ore din 24, pentru remedierea avariei, astfel încât estimăm că finalizarea lucrării va fi făcută până în data 16 iunie 2016. Îi asigurăm pe locuitorii din zonele afectate că echipele RADET depun toate eforturile pentru remedierea acestei situaţii'', se mai arată în comunicat.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Vremea se schimbă radical în România
x close