Antena 3 CNN Actualitate Cine sunt adversarii reducerii CAS

Cine sunt adversarii reducerii CAS

Cine sunt adversarii reducerii CAS
Sursa foto: Foto: equalmoneyexposesego.com
de M.Z.    |    26 Aug 2014   •   10:45
Epopeea reducerii contribuţilor asigurărilor sociale nu s-a încheiat. Deşi măsura a fost promisă de fostul guvern USL, acum chiar şi liberalii o contestă şi spun că nu sunt convinşi că poate fi susţinută de bugetul actual. De aceeaşi părere este şi Traian Băsescu, care este unul dintre cei mai înverşunaţi oponenţi ai proiectului.
 
Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale a fost una dintre promisiunile fostului  guvern USL. Cei din Uniunea Social Liberală au încercat să introducă măsura de la începutul anului 2014, însă Fondul Monetar Internaţional s-a opus atunci. Pe vremea aceea, liberalii au fost foarte supăraţi de amânare şi au promis că legea se va aplica de la 1 iulie.

Între timp, liberalii au ieşit de la guvernare, iar cabinetul Ponta a anunţat că va scădea CAS de la 1 octombrie. Proiectul de lege a fost adoptat în camera decizională, Camera Deputaţilor pe 2 iulie, aşa că a mers la promulgare la preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a ţinut-o 20 de zile, cât îi permite legea, i-a chemat la consultări pe ministrul de Finanţe şi pe prim-ministru, dar apoi a întors legea în Parlament. Şeful statului a declarat că nu e convins că măsura poate fi sustenabilă şi că ar aduce o gaură în buget de 11 miliarde de lei.

De cealaltă parte, miniştrii spun că măsura ar aduce mai multe locuri de muncă, la fiecare 20 de locuri de muncă s-ar putea crea unul nou. În plus, ar rămâne mai mulţi bani pentru investiţii. De exemplu, dacă pentru un salariu mediu brut de 2400 de lei, un angajator plăteşte 500 de lei, după reducerea CAS ar plăti doar 380. Asta înseamnă că i-ar rămâne 120 de lei să-i investească.

Scăderea CAS a trecut de Senat şi urmează să fie votată în Parlament.
 
 

×
Subiecte în articol: CAS reducere cas
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close