Antena 3 CNN Actualitate Confirmarea oficială de la Bruxelles: Avem o rată de absorbție a fondurilor europene de 0% în 2016

Confirmarea oficială de la Bruxelles: Avem o rată de absorbție a fondurilor europene de 0% în 2016

Confirmarea oficială de la Bruxelles: Avem o rată de absorbție a fondurilor europene de 0% în 2016
Sursa foto: Foto: Facebook
02 Aug 2016   •   18:23

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu a lansat o ipoteză şocantă în această săptămână când a spus că Guvernul Ponta a căzut pentru că a atras prea multe fonduri europene.

A venit guvernul tehnocrat care nu a reuşit să atragă bani europeni, în ciuda asigurărilor date că acest lucru se va întâmpla.
Iată însă că acum vine şi confirmarea de la Bruxelles. Corina Creţu, comisarul european pentru politică regională, a declarat că țara noastră are o rată de absorbție a fondurilor europene de 0%.

„În perioada 2007-2013, prin politica de coeziune, României i-au fost alocate în total 22,4 miliarde de euro din care s-au absorbit până acum peste 85,8%, (Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune). Dintre toate aceste Programe, Programul Operaţional Regional (POR – finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regionala), este cel mai avansat – pentru perioada 2007-2013, rata de absorbție la data de 27 iulie fiind de 92.36% , incluzând prefinanțarea și plățile în curs (efectuate, însă nedecontate încă de către Comisia Europeană), dintr-o contribuție totală a UE de 3.966 miliarde de euro prin Fondul european de dezvoltare regională. Pentru perioada 2014-2020, aşa cum am spus în repetate rânduri, mă îngrijorează startul lent în implementarea proiectelor. Până în momentul de faţă, România are o rată de absorbție de 0% a fondurilor europene din exercițiul bugetar 2014-2020 însă ştiu că autorităţile din România depun eforturi susţinute în acest sens, iar în ceea ce ne priveşte, Comisia Europeană a fost şi va rămâne un sprijin pentru România, aşa cum o facem de altfel, pentru toate celelalte state membre când întâmpină dificultăţi”, scrie Corina Creţu pe Facebook.

„În 2016, primeşti ceea ce semnezi în 2015. Munca domnului Ghinea se va vedea în anul ce vine. Doamna Creţu făcea această observaţie şi când era domnul Teodorovici. Nemunca de la ministerul Fondurilor Europene e de mai lungă durată. Nota bene: Domnul Ghinea este destul de recent la minister. Şi domnul Teodorovici şi întregul Guvern Ponta ne-au pasat o destul de proastă materie”, a declarat deputatul Radu Zlati în emsiunea La ordinea zilei.

Pe de altă parte, Eugent Teodorovici, fostul ministru al Fondurilor Europene și apoi al Finanțelor Publice în guvernul Victor Ponta, a anunţat că se gândeşte să facă plângere penală împotriva miniştrilor care nu dau drumul la bani.

×
Subiecte în articol: La Ordinea Zilei Bruxelles Corina Cretu
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close