Antena 3 CNN Actualitate Un preot caterisit, condamnat la închisoare, ţine slujbe într-o biserică scoasă la vânzare de ANAF, în Constanţa

Un preot caterisit, condamnat la închisoare, ţine slujbe într-o biserică scoasă la vânzare de ANAF, în Constanţa

Cătălina Buzoianu
1 minut de citit Publicat la 16:20 11 Ian 2021 Modificat la 16:20 11 Ian 2021
o_1erosenmm1p191dth1e8bht6vtg.jpg

Nicolae Sima sau ''părintele Macarie'', așa cum e cunoscut printre enoriașii constănțeni, continuă să slujească, deși a fost exclus din rândurile bisericii ortodoxe încă de acum 13 ani.

Asta după ce ar fi furat din cutia milei și le-ar fi prezentat credincioșilor drept autentice mai multe moaște false. Iar seria nelegiuirilor nu se oprește aici.

Fostul călugăr ar fi obișnuit să organizeze false slujbe de exorcizare.

''Părintele Macarie'' fi platit doi adolescent să întreţină relatii sexuale cu el

Așa-zisul preot a ajuns în vizorul polițiștilor și în anul 2012. Atunci, Nicolae Sima a fost reținut după ce ar fi plătit doi adolescenți pentru a întreține relații sexuale cu el. 

A ieșit din închisoare după doar o zi, pentru că judecătorii nu l-au considerat un pericol public. Trei ani mai târziu, bărbatul se întoarce în spatele gratiilor pentru că ar fi întretinut relaţii sexuale cu un bărbat fără să-i spună că este infectat cu virusul HIV.

Pedeapsa primită a fost de doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare. 

De îndată ce s-a văzut ieșit din arest, bărbatul și-a reluat practica bisericească. De trei ani slujește într-un lăcaș de cult construit la ieșirea din Constanța, scos la vânzare de ANAF. 

O echipă Antena 3 a încercat să stea de vorbă cu falsul preot, însă enoriașii au făcut scut în jurul său

Falsul preot a înființat și o așa-zisă asociație umanitară. Astfel, hoinărește prin spitale și împarte daruri copiilor, îmbrăcat în haine preotești.

În toate acţiunile, Nicolae Sima poartă haine preoţeşti. 

 

×
x close