Antena 3 CNN Actualitate Directorul ANM: Nu este exclus nicăieri în țară să se producă fenomene extreme

Directorul ANM: Nu este exclus nicăieri în țară să se producă fenomene extreme

Directorul ANM: Nu este exclus nicăieri în țară să se producă fenomene extreme
15 Iun 2019   •   11:30

Noi avertizări de vremea rea de la meteorologi.

După temperaturile caniculare de până acum, urmează fenomene extreme. Meteorologii au emis deja cod galben de furtuni pentru aproape întreaga țară.

În cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, local în Dobrogea, Oltenia, Crișana, Maramureș și la munte vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică accentuată.

"Instabilitatea atmosferică înseamnă intervale de timp în care ploile pot avea caracter torențial, nu acoperă arii foarte vaste, dar acolo unde cad, pe lângă cantitățile foarte mari de apă care se pot acumula în timp foarte scurt, poate apărea grindina, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, care pot lua aspect de vijelie, toate aceste fenomene sunt de așteptat și în această după-amiază (sâmbătă, n.r.).

Este o avertizare care ține puțin, începe la prânz, se termină la începutul nopții. Există și o informare meteo valabilă pe întreaga țară pentru că nu este exclus nicăieri în țară, pe fondul acesta de instabilitate pronunțată, să se producă fenomene specifice instabilității atmosferice", a spus directorul ANM, Florinela Georgescu, la Income Magazine.

×
Subiecte în articol: Income Magazine
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close