Polițiștii din Tulcea s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal după apariția în spațiul public a unor imagini care surprind un cormoran cu o coardă legată în zona gâtului, urmărit și filmat de o persoană pe o plajă din apropierea orașului Sulina.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, incidentul s-a petrecut într-o zonă protejată aflată în arealul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD).
Polițiștii verifică și împrejurările privind pătrunderea cu autovehiculul pe drumul neamenajat din zonă.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe suspect – un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din orașul Sulina.
"În acest sens s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănire cu intenție a animalelor, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 25 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cu modificările și completările ulterioare. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, polițiștii administrând toate probele necesare, inclusiv în colaborare cu specialiștii ARBDD, pentru stabilirea completă a împrejurărilor și a răspunderii penale.
Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea condamnă cu fermitate orice act de maltratare sau cruzime asupra animalelor, în special asupra speciilor protejate în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, și va aplica cu strictețe prevederile legale", precizează polițiștii.