Antena 3 CNN Actualitate Dragnea, despre pensiile celor din sistemul de apărare şi ordine publică

Dragnea, despre pensiile celor din sistemul de apărare şi ordine publică

Dragnea, despre pensiile celor din sistemul de apărare şi ordine publică
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Iul 2017   •   20:55

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări luni că pensiile din sistemul de apărare și ordine publică nu vor fi diminuate, apreciind că trebuie să existe discuții pe această temă, precum și în privința Legii pensiilor, despre care spune că are "foarte multe sensibilități".

"Nu e o lege ușoară, este destul de apropiată ca și importanță de legea salarizării unitare. Este o lege cu foarte multe sensibilități. (...) Plecările din sistem sunt generate de prevederile actuale ale legii. Și a apărut informația că pensiile din acest sistem vor fi diminuate și oamenii se grăbesc să plece din sistem la 45, 46, 47 de ani, ceea ce nu e în regulă pentru că statul român a investit în acești ofițeri, care au experiență foarte bună, de care România are nevoie și cred că trebuie să li se spună foarte clar că nu li se diminuează pensiile. Dar trebuie făcute discuțiile în așa fel încât legea pensiilor să fie o lege dreaptă, o lege justă, corectă", a declarat Dragnea la Parlament.

Potrivit lui Liviu Dragnea, premierul ar trebui să discute despre aceste lucruri cu toți actorii interesați, cu toți partenerii sociali, cu ministrul Apărării, ministrul de Interne, reprezentanți ai altor structuri din sistemul de apărare și ordine publică, cu ministrul Muncii, pentru a se încerca stoparea plecărilor din sistem.

El a reafirmat, pe de altă parte, că pilonul 2 de pensii nu se naționalizează.

Întrebat ce a spus premierul în ședința coaliției de luni despre demiterea lui Eugen Teodorovici din funcția de consilier, Dragnea a arătat că a spus exact ceea ce a comunicat și presei.

"A fost decizia dumnealui, nu ne-a întrebat nici pe mine, nici pe altcineva din coaliție atunci când l-a luat consilier, nu ne-a întrebat nici când l-a demis", a adăugat liderul PSD.

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close