Două fetițe, de 2 și 8 ani, grav rănite de explozia unei butelii, în Botoșani. Au fost transportate de urgență la București
Publicat acum 3 ore si 47 minute
Toma Coconea a pus steagul României pe harta celei mai dificile competiţii de anduranţă din lume. Şi a încheiat pe locul 11 la cel mai dur concurs, reuşind să străbată pe jos sau în zbor cu parapanta peste 1.100 de kilometri.
Iar traseul nu a fost deloc uşor. A început la Salzburg (Austria) şi a traversat Alpii până la Monaco. De altfel este şi singurl sportiv care a participat la toate ediţiile concursului.
Pentru toate acestea, Toma Coconea a avut un stagiu de antrenament în Himalaya, unde a reușit să stabilească un record de distanță la zborul cu parapanta. Eroul zilei, la Antena 3, este așadar Toma Coconea.