Antena 3 CNN Actualitate Incendiu la o pensiune din Gărâna. Acoperișul și etajul au fost distruse complet de flăcări

Incendiu la o pensiune din Gărâna. Acoperișul și etajul au fost distruse complet de flăcări

A.N.
1 minut de citit Publicat la 13:39 17 Ian 2026 Modificat la 13:39 17 Ian 2026
isu caras fb
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: ISU Caraș-Severin

Un incendiu a cuprins, sâmbătă, o pensiune din localitatea Gărâna, județul Caraș-Severin. Acoperișul și etajul clădirii au fost distruse complet. Nu au fost înregistrate victime, relatează Agerpres.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea mai multor butelii cu propan aflate în interiorul pensiunii, măsură care a eliminat riscul unor explozii. La momentul producerii incendiului, în clădire nu erau cazați turiști, fiind prezenți doar proprietarii, trei persoane.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, focul a distrus în totalitate acoperișul și etajul pensiunii, unde se aflau cinci camere cu băi proprii și un hol. La parter, flăcările au afectat parțial sala de evenimente, o baie și aproximativ cinci metri pătrați din bucătărie.

„În această dimineaţă, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, am fost anunţaţi despre producerea unui incendiu la o pensiune din localitatea Gărâna. La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului Reşiţa, cu autospeciale de stingere şi un microbuz, încadrat cu un echipaj format din 8 persoane. Pe timpul intervenţiei, pompierii au evacuat mai multe butelii cu propan din interiorul clădirii, fiind astfel eliminat riscul producerii unor explozii. Imobilul, cu o suprafaţă de aproximativ 200 mp, era structurat pe două niveluri”, a transmis ISU Caraş-Severin.

Autoritățile urmează să stabilească, în urma unei anchete, cauza probabilă a izbucnirii incendiului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close