Antena 3 CNN Actualitate Inedit „Domnișoara de onoare mi-a spus că la nuntă va avea burta mare. Am crezut că glumește, dar s-a adeverit”. Nu mă așteptam la una ca asta!

„Domnișoara de onoare mi-a spus că la nuntă va avea burta mare. Am crezut că glumește, dar s-a adeverit”. Nu mă așteptam la una ca asta!

„Domnișoara de onoare mi-a spus că la nuntă va avea burta mare. Am crezut că glumește, dar s-a adeverit”. Nu mă așteptam la una ca asta!
Sursa foto: Foto: pexels.com
de S.T.    |    10 Ian 2019   •   12:40

O viitoare mireasă a scris pe platforma online Reddit ce i s-a întâmplat cu puțin timp înainte de nuntă.

Femeia era nervoasă pentru că una dintre domnișoarele ei de onoare a rămas însărcinată înainte de nunta sa.

Aceasta a scris: „Pe scurt, tocmai am aflat că una dintre domnișoarele mele de onoare o să fie însărcinată în 5-6 luni în ziua nunții mele. Această fată îmi plănuia mie în secret super petrecerea burlăcițelor despre care eu nu știu absolut niciun detaliu, dar bănuiesc că ar fi trebuit să se lase cu mult alcool, și care acum probabil fie se va schimba planul fie va fi anulată complet. Poate că doar mă gândesc eu la ce-i mai rău acum, dar personal cred că nu e frumos să fii însărcinată la o nuntă la care se presupune că ai un rol mai special.”

Atitudinea viitoarei mirese a înfuriat cititorii.

„Se poate să nu-ți fi spus până acum deoarece știa deja ce reacție o să ai și că n-o s-o feliciți sau n-o să te oferi să găsiți împreună o rochie care să i se potrivească și să fie lejeră, ci că o să te înfurii și o să te gândești doar la petrecerea ta”, a scris cineva care i-a citit povestea.

×
Subiecte în articol: mireasa nunta gravida
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close