Antena 3 CNN Actualitate Intervenție în premieră într-un spital din România. Cum a fost salvată de la moarte o femeie de 35 de ani, bolnavă de cancer

Intervenție în premieră într-un spital din România. Cum a fost salvată de la moarte o femeie de 35 de ani, bolnavă de cancer

Intervenție în premieră într-un spital din România. Cum a fost salvată de la moarte o femeie de 35 de ani, bolnavă de cancer
21 Sep 2016   •   15:26

O suceveancă în vârstă de 35 de ani, mamă a trei copii, a fost salvată de la moarte în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava printr-o intervenţie realizată în premieră într-un spital judeţean din Romania, a declarat presei, miercuri, directorul medical al unităţii spitaliceşti, şeful secţiei de Oncologie, dr Doina Ganea Motan, scrie Agerpres.

Ea a arătat că femeia a ajuns în SJU Suceava, după ce a fost operată la Institutul Oncologic din Bucureşti.

Potrivit directorului medical al SJU Suceava, femeia nu ştia că are cancer ovarian, deoarece ''nu i s-au comunicat rezultatele examenului histopatologic''.

Directorul medical al SJU Suceava a precizat că femeia nu a urmat niciun tratament postoperator, astfel încât cancerul a recidivat şi s-a extins la nivelul intestinului gros.

Femeia a ajuns la spital cu hemoragie puternică

Femeia, care provine dintr-un sat din judeţul Suceava, a ajuns la SJU Suceava cu hemoragie puternică, riscând să intre în şoc hemoragic şi să moară.

Doina Ganea Motan a explicat că pacientei i s-a făcut, în premieră într-un spital judeţean, chemoembolizare selectivă de medicul radiolog Mihai Creteanu Junior, existând în spital posibilităţi tehnice pentru acest tip de intervenţie.

Chemoembolizarea presupune întreruperea vascularizaţiei tumorei prin injectarea într-o arteră a unui agent citostatic şi a unui agent de ocluzie.

În prezent, femeia este în afara oricărui pericol, dar medicii suceveni sunt rezervaţi în ceea ce priveşte evoluţia ei ulterioară, având în vedere recidiva şi necesitatea unei noi intervenţii chirurgicale oncologice. Sursa citată a menţionat că se fac demersuri pentru a fi transferată la o clinică specializată din Iaşi sau Bucureşti pentru a fi operată din nou.

''Este foarte tânără şi mamă a trei copii. Trebuie să facem tot ce se poate pentru a o ajuta'', a spus Doina Ganea Motan.

×
Subiecte în articol: cancer
Parteneri
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close