Antena 3 CNN Actualitate Iulian Capsali, despre certificatul verde: "Se ajunge la un nivel de distrugere a oricăror libertăți cetățenești, fără precedent"

Iulian Capsali, despre certificatul verde: "Se ajunge la un nivel de distrugere a oricăror libertăți cetățenești, fără precedent"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:04 17 Sep 2021 Modificat la 17:10 17 Sep 2021
1

Astăzi în Piața Victoriei oamenii au protestat, nemulțumiți de introducerea certificatului verde care va restricționa accesul pentru persoanele nevaccinate.

Întrebat ce anume îi nemulțumește cel mai mult pe oameni, Iulian Capsali, unul dintre liderii protestatarilor din Capitală, a precizat că această măsură nu va face decât să micșoreze libertățile cetățenești și libertatea înscrise în Constituție.

„Au venit (n.r protestatarii) în primul rând ca să protesteze împotriva acestui certificat așa numit verde. De fapt, un certificat care nu mai permite oamenilor ca să facă lucruri absolut decente și banale, adică să meargă la cumpărături.

Momentan se poate, dar vedem deja în alte părți că au închis și această posibilitate. Chiar am văzut astăzi și la pâine, în Cipru, spunea o doamnă de acolo că trebuie să prezinte acest certificat dacă trebuie să cumpere o banală pâine.

Deci se ajunge la un nivel de distrugere a oricăror libertăți cetățenești fără precedent. Așa ceva sper că la noi nu se va întâmpla, deși suntem înștiințați că acum se va vota acest certificat COVID", a spus Iulian Capsali.

„Eu nu pot să îi spun certificat verde că mi se pare o minciună"

„Eu nu pot să îi spun certificat verde că mi se pare o minciună că, parcă ar fi un certificat ecologic sau parcă am respira mai bine dacă am avea acest certificat.

Sunt foarte multe lucruri care trezesc nemulțumirea și va fi o mare lovitură pentru marea majoritate că suntem 70% care nu s-au vaccinat. Sunt mulți, printre care şi eu care am făcut această boală, am trecut prin COVID, și nu se ia în considerare faptul că noi putem avea o imunitate celulară mult mai bună decât am avea-o de la un vaccin care din păcate, ați văzut și cazul unei doctorițe care a murit în casă cu două vaccinuri.

La școală la copiii mei am un caz tot al unui medic care am făcut COVID după două vaccinuri și ar trebui să-şi retragă copilul.

Acest vaccin nu te protejează sub nicio formă de această boală. Este în mod evident și sunt studii pentru asta. Este doar un mod de a te obligă de ați micșora libertățile cetățenești și libertatea înscrisă în Constituție până la urmă", a spus pentru Antena 3, Iulian Capsali, unul dintre liderii protestatarilor din Capitală.

×
x close