Antena 3 CNN Actualitate Locale Bunicul lui Mario, tânărul ucis de trei prieteni, a fost pus sub control judiciar după ce ar fi lovit-o pe mama unui inculpat

Bunicul lui Mario, tânărul ucis de trei prieteni, a fost pus sub control judiciar după ce ar fi lovit-o pe mama unui inculpat

R.M.
1 minut de citit Publicat la 23:00 27 Mar 2026 Modificat la 23:00 27 Mar 2026
colaj 2 poze cu victima pe o trotineta si politisti la casa minorului de 13 ani
Mario a fost ucis de trei prieteni în luna ianuarie a acestui an. Sursa colaj foto: captură video Antena 3 CNN

Bunicul minorului de 15 ani ucis în luna ianuarie în comuna Cenei a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, de către Judecătoria Timişoara, după ce ar fi lovit-o cu palma peste faţă pe mama unuia dintre cei doi inculpaţi, potrivit Agerpres.

„La data de 20 martie 2026, poliţiştii Secţiei 2 Rurale Săcălaz au fost sesizaţi de către o femeie de 39 de ani (mama unuia dintre făptuitorii omorului de la Cenei) că, în timp ce se deplasa pe strada Teilor din Cenei, ar fi fost lovită cu palma în zona feţei de către un bărbat de 66 de ani (bunicul minorului decedat în urma omorului de la Cenei). În urma probatoriului administrat, pe 21 martie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru lovire sau alte violenţe, ulterior magistraţii dispunând măsura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile cu monitorizare electronică”, arată, vineri seara, o informare de presă a Poliţiei Timiş.

Amintim că în seara de 19 ianuarie, inculpatul M.D.A. de 15 ani, şi numitul R.M.D. de 13 ani, având bine pus la punct un plan pe care l-au făcut în urmă cu o lună şi aşteptând momentul oportun, l-au ucis pe minorul de 15 ani prin lovirea acestuia în mod repetat cu o toporişcă şi un cuţit, potrivit rechizitoriului procurorilor.

Totodată, arată procurorii, ulterior uciderii acestuia, inculpatul M.D.A. şi numitul R.M.D., împreună cu inculpatul B.R.P., pe care l-au chemat la faţa locului după săvârşirea faptei, au acţionat conjugat şi au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat şi apoi l-au îngropat în spatele grădinii.

Mai mult, inculpatul B.R.P. i-a ajutat în mod activ pe M.D.A. şi R.M.D. să scape de cadavru, precum şi să şteargă urmele infracţiunii, toate aceste acţiuni fiind efectuate în scopul îngreunării cercetărilor, precum şi îngreunării tragerii la răspundere penală a celor doi.

În ceea ce îl priveşte pe R.M.D., în vârstă de 13 ani, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de cadavre, pe motivul incidenţei cauzei de neimputabilitate a minorităţii.

Prin sentinţă civilă emisă de Tribunalul Timiş s-a hotărât instituirea plasamentului în regim de urgenţă a minorului R.M.D. în Complexul de Servicii Sociale pentru Intervenţii în Regim de Urgenţă în Domeniul Protecţiei Copilului - Serviciul de Primire în Regim de Urgenţă.

Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close