Cele mai noi date ale anchetatorilor arată că cei trei adolescenţi ar fi plănuit cu minuţiozitate crima care a şocat România. Băiatul de 13 ani, în casa căruia a fost ucis Mario, l-ar fi sunat pe acesta şi l-ar fi convins să iasă noaptea în sat, sub pretextul că îl lasă să se plimbe cu ATV-ul lui. Unchiul victimei a declarat, în exclusivitate, la Antena 3 CNN, că el l-a convins pe minorul de 13 ani să îşi recunoască fapta, iar mărturiile acestuia au fost adăugate la filmul asasinatului din judeţul Timiş. În prezent, acesta este liber, însă prietenii lui, fiecare în vârstă de 15 ani, sunt reținuți. Mama unuia dintre copiii de 15 ani a spus, în exclusivitate, pentru Antena 3 CNN că a vorbit cu fiul ei, iar acesta îşi regretă fapta. Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.
Unchiul lui Mario l-a convins pe copilul de 13 ani să îşi recunoască fapta
S-au luat măsuri speciale de securitate după crima din Timiş, care a îngrozit întreaga Românie. Autorităţile se tem că familia victimei se va răzbuna pe băiatul de 13 ani, care a fost lăsat liber. În România, un copil mai mic de 14 ani nu poate să fie cercetat penal, ci doar să fie pus sub supraveghere şi consiliere psihologică.
Alin Berinde, unchiul adolescentului ucis, a povestit, în exclusivitate, la Antena 3 CNN că el a fost cel care l-a găsit pe copilul de 13 ani şi, în urma unei discuţii, acesta i-a recunoscut că Mario este mort. Cei trei minori, care au vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, au îngropat victima pe un câmp, după ce au încercat să dea foc trupului neînsufleţit.
"În seara când l-am descoperit, când m-am urcat pe gard, am văzut sângele după gard. Şi le-am spus domnilor polițiștilor să intrăm, că poate e în viață. (...). I-am spus (n.r.: minorului de 13 ani) că oricum o să se afle cine a fost că se iau probele ADN şi cine a intrat în contact cu borseta o să se afle.
Şi atunci a zis: «Bine, hai să vă spun adevărul: Mario e mort». Am înlemnit în momentul ăla, n-am mai avut nicio reacţie. Şi am zis: «Motivul, de ce l-au omorât?» şi a zis: «Păi, nu ştiu, cred că s-au certat»", a declarat Alin Berinde, unchiul băiatului de 15 ani care a fost ucis, pentru Antena 3 CNN.
Ulterior, bărbatul a mai făcut următoarele dezvăluiri: "După ce l-a omorât agresorul de 15 ani, cel de 13 ani i-a scris lui Mario pe Instagram: «Unde ești?». Probabil a scris să fie acoperit, în caz că se află ceva".
Bărbatul este revoltat că minorul de 13 ani nu va răspunde în faţa legii şi se teme că oricând ar putea repeta fapta, pentru că ştie că nu are ce să i se întâmple.
"Mi se pare pare absurd că nu poate răspunde penal, pentru că, diseară, dacă îl supără iar un vecin sau are ciudă pe cineva, ce-o să zică: «Păi, îl omor şi pe ăsta, că oricum scap şi nu poate să-mi facă nimeni nimic, pentru că sunt minor, nu răspund în faţa legii». A fost planificat totul, cred că are discernământ. Am înţeles că de o lună era planificată toată treaba", a mai precizat Alin Berinde, unchiul lui Mario, pentru Antena 3 CNN.
Mama unuia dintre adolescenţii reţinuţi a spus că fiul ei regretă crima
Mama unuia dintre copiii de 15 ani, acuzaţi că l-ar fi ucis pe Mario, a declarat că a vorbit cu fiul ei, iar acesta îşi regretă fapta. În faţa jurnaliştilor, femeia a încercat să îşi ascundă faţa sub gluga pe care o avea la geacă.
Întrebată de un jurnalist dacă băiatul ei a fost ademenit în planul crimei înfiorătoare, aceasta a spus: "Îi pare rău". Iar la întrebările "Aţi vorbit cu el? Ce v-a spus?", a răspuns astfel: "Da. Regretă, regretă foarte mult".
Băiatul de 13 ani, în casa căruia a fost ucis Mario, ar fi aşteptat ca tatăl său să se reîntoarcă la muncă în străinătate. Mama lucra în schimbul de noapte când s-a întâmplat totul. Victima a fost filmată pe trotinetă în timp ce mergea pe un drum din sat spre locul în care a fost omorât.