Antena 3 CNN Actualitate Mirela Vaida, dezvăluiri despre viața de familie. Actrița e însărcinată în nouă luni și așteaptă al treilea copil

Mirela Vaida, dezvăluiri despre viața de familie. Actrița e însărcinată în nouă luni și așteaptă al treilea copil

<1 minut de citit Publicat la 14:44 10 Mar 2019 Modificat la 14:44 10 Mar 2019
Mirela Vaida, dezvăluiri despre viața de familie. Actrița e însărcinată în nouă luni și așteaptă al treilea copil

Mirela Vaida a vorbit la ”News Magazine”, despre activitățile pe care le desfășoară având în vedere faptul că este însărcinată în nouă luni. Actrița susține că încă joacă în spectacole la teatru și că este într-o stare excelentă.

”Sunt în luna a noua, pot naște oricând din momentul ăsta. Sunt la a treia naștere naturală și lucrurile merg foarte bine. Eu vin acum de la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, diseară voi cânta, dar cred că este ultimul spectacol. Și nu îmi este de mine, ci de publicul de acolo. Copiii mei cresc foarte repede. Carla are 4 ani, Vladimir are 2 ani jumătate și în mai puțin de o lună vine și al treilea băiețel. Nu spune nimeni că e ușor, dar e atât de frumoasă viața mea încât nici nu poți să te plângi.”, a declarat Mirela Vaida.

×
Etichete: Mirela Vaida
x close