Antena 3 CNN Actualitate O ursoaică cu pui a fost văzută pe traseul spre Padina Crucii. Avertismentul Salvamont Brașov pentru turiști

O ursoaică cu pui a fost văzută pe traseul spre Padina Crucii. Avertismentul Salvamont Brașov pentru turiști

A.O.
1 minut de citit Publicat la 12:16 02 Iul 2025 Modificat la 12:16 02 Iul 2025
ursoaica cu pui
Ursoaica și cei doi pui au fost văzuți la circa 300 de metri de cabana Mălăiești. Foto: Salvamont Brașov

O ursoaică cu doi pui a fost văzută, miercuri, în zona cabanei Mălăieşti din Munţii Bucegi, pe traseul spre Padina Crucii. Turiștii au fost avertizați că ursoaica se află foarte aproape de unitatea turistică și trebuie să fie vigilenți când ajung în zonă. În condiţiile în care animalul poate deveni agresiv, salvatorii montani din Braşov au transmis o serie de recomandări celor aflaţi în zonă, inclusiv să se deplaseze numai în grupuri și să nu folosească petarde pentru că ar putea speria puii, ceea ce va pune ursoaica în alertă. 

Ursoaica și cei doi pui au fost văzuți la circa 300 de metri de cabana Mălăiești, a anunțat Salvamont Brașov pe Facebook.  

„A fost semnalată prezenţa unei ursoaice cu doi pui în zona situată pe partea stângă a potecii, la aproximativ 300 de metri de urcare de la cabană. Rugăm turiştii să dea dovadă de vigilenţă, să evite deplasarea individuală şi să nu interacţioneze cu animalele.

Tronsonul respectiv este îngust, cu vizibilitate redusă şi posibilităţi limitate de manevră. În acest context, o întâlnire neaşteptată cu animalul sălbatic ar putea deveni dificil de gestionat din perspectiva timpului de reacţie sau a căilor de retragere”, anunţă, miercuri, oficialii Salvamont Braşov.

Salvamontiștii au transmis mai multe recomandări pentru turiștii din zonă:

  • să evite să se deplaseze singuri pe acest segment de traseu;
  • să îşi facă simţită prezenţa prin zgomote constante, dar să evite ţipetele sau folosirea petardelor, care pot speria puii şi îi pot determina să fugă pe potecă, ceea ce ar putea genera o reacţie defensivă din partea ursoaicei;
  • să respecte traseul marcat; 
  • să folosească spray-ul de autoapărare;
Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close