Antena 3 CNN Actualitate Paşapoartele biometrice. "Patriarhia Română nu sprijină iniţiativele răzleţe contrare Sfântului Sinod"

Paşapoartele biometrice. "Patriarhia Română nu sprijină iniţiativele răzleţe contrare Sfântului Sinod"

Paşapoartele biometrice. "Patriarhia Română nu sprijină iniţiativele răzleţe contrare Sfântului Sinod"
Sursa foto: protest
09 Mar 2009   •   18:10

?Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe particulare şi de grup fără consultarea şi binecuvântarea ierarhului locului şi se delimitează de manifestările unor grupuri de presiune care - sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti - au atitudini totalitare şi încearcă să impună dictatura propriilor convingeri asupra majorităţii opiniei publice?. Acesta este comunicatul de presă emis, luni , de Patriarhia Română, după ce, sâmbătă, pe Dealul Mitropoliei, a avut loc un protest al unui ONG, faţă de controversatele paşapoarte biometrice.

Peste 200 de persoane au contestat, în faţa Mitropoliei, introducerea cipurilor în actele de identitate.

În comunicatul de presă, Patriarhia Române contestă decizia Primăriei de a aproba manifestaţia la baza Dealului Mitropoliei.

De asemenea, Patriarhia Română a precizat că respectă dreptul la liberă exprimare însă ?consideră nejustificată manifestarea într-un spaţiu asociat cu Biserica Ortodoxă Română?.

Printre motivele contestării se numără faptul că ?paşapoartele biometrice sunt eliberate de Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi nu de către Patriarhia Română?, se arată în comunicatul Patriarhiei.

Potrivit aceluiaşi document, organismul competent pentru adoptarea legilor Statului este Parlamentul şi nu Patriarhia Română.

Patriarhia Română a precizat că le-a lăsat libertatea de a alege credincioşilor ortodocşi români, între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar.

?În acest sens, ca organism executiv al Sfântului Sinod, Patriarhia Română a intervenit deja la cele două Camere ale Parlamentului pentru includerea între prevederile eliberării unui paşaport simplu temporar şi motive de conştiinţă sau religioase?, potrivit comunicatului de presă.


Peste 200 de persoane au protestat, sâmbătă, faţă de paşapoartele biometrice. Oamenii au spus că iniţiativa duce la încălcarea unor drepturi cetăţeneşti - dreptul la identitate sau libertatea de mişcare. Ei consideră că introducerea cipurilor în actele de identitate nu reprezintă o măsură de siguranţă, ci o modalitate de control asupra cetăţenilor.

Oamenii au manifestat în faţa Mitropoliei deoarece consideră că ar fi trebuit să existe o iniţiativă a Bisericii Ortodoxe Române, prin care credincioşii să fie întrebaţi ce părere au în legătură cu paşapoartele biometrice.

Printre mesajele arborate s-au numărat "Refuz semnul fiarei 666", "Nu mai vrem dictatură. Refuz cipul" dar şi numărul 666 înscris într-un cerc tăiat.

"În momentul în care acceptăm să fim amprentaţi ca infractorii nu suntem un popor de infractori. Plus că toate aceste măsuri abuzive au venit fără consultare" susţine preşedintele asociaţiei civice Dreptatea din Hunedoara.

Angajaţi ai Direcţiei Generale a Paşapoartelor susţin că cifra invocată - 666 - nu există, paşaportul nu are cod de bare, iar în CIP nu sunt stocate decât elementele vizuale în interiorul paşaportului şi cele două elemente, respectiv imaginea facială şi impresiunea digitală a două degete pereche. De fapt, nu e vorba de un CIP ci de o modalitate de stocare electronică.

În 18 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea mai multor ONG-uri de suspendare a ordonanţei privind introducerea paşapoartelor biometrice.

Comunicatul de Presă al Patriarhiei Române (pdf)

Antena3.ro

×
Parteneri
Directorul ANM anunţă data la care vine căldura cu adevărat
x close