Antena 3 CNN Actualitate Primarul din comuna Gogoşu, implicat într-un accident cu cinci răniţi

Primarul din comuna Gogoşu, implicat într-un accident cu cinci răniţi

Primarul din comuna Gogoşu, implicat într-un accident cu cinci răniţi
31 Mar 2013   •   15:45

Primarul din comuna mehedinţeană Gogoşu, Jean Rogoveanu, a fost implicat, duminică după-amiază, într-un accident rutier produs pe DN 56, între Calafat şi Drobeta Turnu Severin, patru persoane şi edilul fiind transportaţi la spital, conform Mediafax.
   
Potrivit martorilor, autoturismul de teren condus de primarul Jean Rogoveanu circula dinspre Calafat spre Drobeta Turnu Severin, iar la intrarea în comuna mehedinţeană Hinova a pătruns pe contrasens şi a lovit o maşină Dacia, care circula regulamentar.
   
La faţa locului s-au deplasat echipaje SMURD şi de la Ambulanţă, care au intervenit pentru descarcerarea a două persoane aflate în autoturismul Dacia. De asemenea alte două persoane din Dacie, între care şi un copil, au fost rănite.
   
Potrivit poliţiştilor, în urma accidentului, la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin au dost transportate cinci persoane, între care şi primarul din Gogoşu.
   
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră pe DN 56, în zona producerii accidentului, este blocată pe ambele sensuri.
   
La sfârşitul lunii februarie, procurorii au început urmărirea penală împotriva primarului din comuna mehedinţeană Gogoşu, Jean Rogoveanu, şi a altor şapte persoane, sub acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani, în urma mai multor percheziţii făcute în Mehedinţi, Timiş, Gorj şi Hunedoara, într-un dosar de evaziune fiscală.

×
Subiecte în articol: comuna primar accident raniti
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close