Antena 3 CNN Actualitate Religie Procesiune solemnă cu Preasfântul Sacrament - duminică, în Capitală

Procesiune solemnă cu Preasfântul Sacrament - duminică, în Capitală

Credincioşii romano-catolici sunt aşteptaţi duminică la Procesiunea solemnă cu Preasfântul Sacrament organizată cu ocazia Solemnităţii "Trupul şi Sângele Domnului".

Procesiune solemnă cu Preasfântul Sacrament - duminică, în Capitală
Sursa foto: Agerpres
de Silvia Preda    |    17 Iun 2022   •   22:12

Procesiunea va începe de la Biserica Italiană, la ora 15:00, şi se va încheia la Catedrala Sf. Iosif. După încheierea procesiunii, în Catedrală va fi celebrată Sfânta Liturghie solemnă, prezidată de IPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.

Procesiune solemnă în Bucureşti

Credincioşii sunt rugaţi să fie prezenţi în faţa Bisericii Italiene la ora 14:45, ministranţii - la ora 14:30 în curtea Bisericii Italiene cu hăinuţele de ministrant, iar copiii care au primit Prima Sfântă Împărtăşanie sau Sacramentul Sfântului Mir, fie anul acesta, fie anii trecuţi, să fie îmbrăcaţi în "alb" şi vină la ora 14:30 în faţa Bisericii Italiene şi să aibă coşuleţ cu petale de flori pentru Preasfântul Sacrament.

De asemenea, toţi preoţii trebuie să ajungă în Biserica Italiană până la ora 14:45, îmbrăcaţi cu alba şi stola albă şi voluntarii care vor ajuta la buna organizare a procesiunii sunt rugaţi să fie prezenţi în curtea Bisericii Italiene la ora 14:15.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Preasfântul Sacrament procesiune
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close