Antena 3 CNN Actualitate Situație alarmantă în România! Cazurile de gripă, de 60 de ori mai multe ca anul trecut. Șase oameni au murit până acum

Situație alarmantă în România! Cazurile de gripă, de 60 de ori mai multe ca anul trecut. Șase oameni au murit până acum

Situație alarmantă în România! Cazurile de gripă, de 60 de ori mai multe ca anul trecut. Șase oameni au murit până acum
Sursa foto: Foto: pixabay.com
14 Ian 2017   •   09:30

Situație alarmantă în România, din cauza gripei. S-au înregistrat deja șase decese în mai puțin de două săptămâni, iar numărul cazurilor confirmate în acest sezon a crescut de aproape 60 de ori față de sezonul precedent. Sunt deja 230 de cazuri confirmate în ianuarie, faţă de patru în perioada similară a anului trecut.

Printre victimele gripei se numără și un bebelus de câteva luni, o persoană din categoria 15-49 ani, un bolnav trecut de 50 de ani și trei peste 65 de ani. Niciuna dintre persoanele decedate nu fusese vaccinată.

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a precizat, pentru Agerpres, că în prezent nu se poate vorbi despre o epidemie de gripă la nivel național, ci despre manifestări de tip epidemic la nivel local, mai ales în partea de sud a țării, în special în București și Constanța.

Potrivit microbiologului, grupele la risc sunt în primul rând persoanele cu patologii cronice asociate cu probleme cardiace, boli cronice respiratorii, dar și copiii sau femeile gravide.

El a precizat că gripa este o infecție care se răspândește în general pe cale aeriană, prin intermediul mâinilor murdare.

„Mâinile se contaminează ușor și virusul gripal se poate răspândi foarte ușor prin intermediul mâinilor. De aceea este recomandat, ca măsură de prevenție, spălatul mâinilor. Alături de măsuri igienice, cum ar fi utilizarea batistelor de unică folosință, și măsuri generale, cum ar fi evitarea aglomerației, a zonelor unde riscul de îmbolnăvire este mai mare", a arătat Alexandru Rafila.

Conform acestuia, gripa poate să complice afecțiuni preexistente sau poate să producă ulterior complicații infecțioase bacteriene, întrucât infecția gripală este foarte agresivă și de multe ori decompensează apărarea imună a organismului și poate duce la infecții grave - pneumonii, bronhopneumonii și alte manifestări grave cardiace sau cerebrale.

×
Subiecte în articol: gripa
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close