Victor Ponta: Legea CAS va fi iar votată de Parlament

de S.T.    |    23 Iul 2014   •   22:01

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, la "Sinteza zilei cu Mihai Gâdea", că reducerea CAS este "o măsură bună, pe care toată lumea a cerut-o şi care va fi iar votată de Parlament".

"O vom face imediat ce domnul Traian Băsescu nu va mai putea să ne blocheze doar din dorinţa de a găsi alte subiecte decât subiectul familiei sale implicate în tot felul de infracţiuni", a spus premierul.

"Legea se întoarce la Parlament, noi o vom vota din nou şi după aceea preşedintele Băsescu e obligat să o promulge...sau s-ar putea să o atace la Curtea Constituţională, ceea ce înseamnă că o poate amâna până la 1 ianuarie", a mai declarat Victor Ponta.

El a afirmat însă în acelaşi timp că, de la 1 ianuarie 2015, dată de la care preşedintele a propus aplicarea măsurii, Traian Băsescu poate face cel mult "nişte ani de închisoare", deoarece nu va mai fi preşedinte la acel moment.
 



Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, că solicită Parlamentului reexaminarea legii pentru reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, "din punct de vedere al oportunităţii"
.

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Sinteza zilei cu Mihai Gâdea"

x close