Antena 3 CNN Life Travel Au fost desemnate cele mai bune locuri din Europa pentru vacanța din 2026. Destinațiile care au obținut cele mai mari note

Au fost desemnate cele mai bune locuri din Europa pentru vacanța din 2026. Destinațiile care au obținut cele mai mari note

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 12:00 18 Iul 2026 Modificat la 12:08 18 Iul 2026
Insula Capri. Foto: Hepta

Alegerea unei insule pentru vacanță în Europa poate fi o adevărată provocare, având în vedere numărul impresionant de destinații disponibile. Un nou studiu realizat de compania de turism Saga Holidays a analizat 80 de insule europene și a întocmit un clasament al celor mai bune destinații pentru 2026, luând în calcul vremea, oferta gastronomică și suprafețele verzi, potrivit Euronews.

Clasamentul a fost realizat pe baza a trei criterii principale: condițiile meteo (numărul de ore de soare, precipitațiile, vântul și confortul termic), oferta de restaurante, cafenele și baruri raportată la dimensiunea insulei și procentul de spații verzi.

Fiecărui criteriu i-a fost atribuită o pondere în scorul final: 45% pentru natură și spații verzi, 35% pentru vreme și 20% pentru oferta gastronomică.

Spania și Croația domină clasamentul

Potrivit studiului, insulele din Spania și Croația ocupă nouă dintre primele zece locuri.

Pe primul loc se află Tenerife, cea mai mare dintre Insulele Canare, cu un scor de 95 din 100. Destinația a fost apreciată pentru peisajele spectaculoase, produsele locale și, mai ales, pentru numărul mare de zile însorite pe parcursul anului.

Locul al doilea este ocupat de La Palma (94 de puncte), supranumită „La Isla Bonita”. Insula face parte din Rețeaua Rezervațiilor Biosferei UNESCO, fiind recunoscută pentru patrimoniul natural și dezvoltarea orientată spre sustenabilitate.

Insula Tenerife, Spania. Foto: Getty Images

Podiumul este completat de Madeira, Portugalia, cu 93 de puncte. Arhipelagul este renumit pentru pădurea Laurissilva, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Pe locurile patru și cinci se află două insule croate: Korčula (92 de puncte), cunoscută pentru orașul medieval și poziționarea sa pe coasta Dalmației, și Mljet (90 de puncte), una dintre cele mai puțin afectate de turismul de masă și apreciată de iubitorii de natură și activități în aer liber.

Top 10 cele mai bune insule din Europa în 2026

  1. Tenerife (Insulele Canare, Spania) – 95 puncte
  2. La Palma (Insulele Canare, Spania) – 94 puncte
  3. Madeira (Portugalia) – 93 puncte
  4. Korčula (Croația) – 92 puncte
  5. Mljet (Croația) – 90 puncte
  6. Mallorca (Insulele Baleare, Spania) – 89 puncte
  7. Lošinj (Insulele Kvarner, Croația) – 88 puncte
  8. Brač (Croația) – 87 puncte
  9. Gran Canaria (Spania) – 86 puncte
  10. La Gomera (Spania) – 85 puncte

Insula Mljet, Croația. Foto: Getty Images

Unde găsești cea mai bună vreme

Categoria dedicată vremii este dominată de Insulele Canare, recunoscute pentru climatul blând pe tot parcursul anului.

Primele trei poziții sunt ocupate de:

  • Tenerife – 88 de puncte
  • La Gomera – 86 de puncte
  • Gran Canaria – 85 de puncte

Potrivit autorilor studiului, Insulele Canare au fost desemnate și cel mai bun arhipelag european pentru vacanțe, datorită echilibrului dintre climă, natură și infrastructură turistică.

Gran Canaria, Spania. Foto: Hepta

Cele mai bune insule pentru gastronomie

Italia este lider la capitolul gastronomie, ocupând două dintre primele trei locuri.

Clasamentul este următorul:

  1. Capri – 75 de puncte
  2. Sardinia – 66 de puncte
  3. Santorini (Grecia) – 65 de puncte

În cazul insulei Capri, cercetătorii evidențiază preparate emblematice precum salata Caprese și ravioli Caprese, realizați în mod tradițional cu brânză caciotta, parmezan, maghiran și sos ușor de roșii.

Insula Capri, Italia. Foto: Hepta

Cele mai verzi insule din Europa

La categoria natură și spații verzi, Croația ocupă două dintre primele trei poziții.

Clasamentul este următorul:

  1. Mljet (Croația) – 86 de puncte
  2. Madeira (Portugalia) – 85 de puncte
  3. Korčula (Croația) – 83 de puncte

Korcula, Croația. Foto: Hepta

Supranumită „Insula Verde” a Croației, Mljet este considerată o destinație mai puțin aglomerată decât Dubrovnik sau Split, ceea ce o transformă într-o alegere atractivă pentru turiștii care își doresc o vacanță în mijlocul naturii, departe de zonele foarte aglomerate.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole