Antena 3 CNN › Externe › Aventurile a doi dezetori ruși în Ucraina. S-au deghizat în civili și au făcut autostopul. De ce voiau să ajungă la Kiev

Aventurile a doi dezetori ruși în Ucraina. S-au deghizat în civili și au făcut autostopul. De ce voiau să ajungă la Kiev

D.C.
1 minut de citit Publicat la 12:06 29 Oct 2026 Modificat la 12:19 29 Oct 2026
Dezertorii ruși voia să ajungă la Kiev FOTO: Getty Images

Doi dezertori ruși au fost arestați după ce și-au părăsit unitățile și au încercat să ajungă la Kiev, îmbrăcați în haine civile, a anunțat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) pe 28 octombrie, potrivit Kyiv Independent.

Cei doi bărbați luptaseră în cadrul Regimentului 291 de Infanterie Motorizată al Rusiei, în regiunea Donețk, când și-au părăsit pozițiile și au ajuns într-un sat situat în zona gri, în apropierea liniei frontului.

„Acolo, s-au schimbat în haine civile găsite într-o casă abandonată, și-au îngropat uniformele militare și armele standard din dotarea armatei ruse în incinta proprietății, apoi au pornit pe jos spre centrul districtului”, a precizat SBU într-un comunicat.

„În drum spre oraș, au făcut semn unei mașini să oprească, iar șoferul a fost de acord să-i ducă până la Dnipro, de unde intenționau să-și continue călătoria spre Kiev”.

Cei doi au fost reținuți în timp ce încercau să intre în regiunea Dnipropetrovsk, iar asupra unuia dintre ei „a fost găsită o plăcuță de identificare militară rusă purtată la gât”.

„Potrivit informațiilor disponibile, rușii sperau să ajungă în capitală - unde unul dintre ei are rude - și să intre în clandestinitate”, a adăugat SBU.

Potrivit anchetei SBU, unul dintre cei doi este originar din orașul Dovjansk, ocupat de Rusia, din regiunea Lugansk. Acesta luptă de partea Moscovei din 2016 și are două condamnări anterioare pentru omor.

El este acuzat în temeiul părților 1 și 2 ale articolului 111 din Codul penal al Ucrainei, care vizează înalta trădare comisă în condiții de lege marțială, precum și în temeiul părții 7 a articolului 111-1, care se referă la activități de colaborare cu forțele de ocupație.

Celălalt este cetățean rus și a semnat un contract pentru a lupta de partea Rusiei în schimbul eliberării din închisoare, unde se afla pentru o acuzație de omor. Acesta este deținut în prezent ca prizonier de război (POW).

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole