Antena 3 CNN Externe Avion cu 71 de persoane la bord prăbușit după decolare

Avion cu 71 de persoane la bord prăbușit după decolare

Un avion rusesc de tipul Antonov An-148 al companiei Saratov Airlines ce transporta 65 de pasageri și șase membri ai echipajului a dispărut de pe radare la puțin timp după decolarea de pe aeroportul Domodedovo din Moscova, anunță presa rusească.

Aeronava făcea cursa Moscova-Orsk.

Potrivit agenției Interfax, avionul s-ar fi prăbușit lângă satul Argunova, din regiunea Moscova. Echipajul și pasagerii ar fi murit.

Potrivit unui oficial al serviciilor de intervenţie citat de presa rusă, avionul s-a prăbuşit în apropiere de localitatea Argunovo, aflată la aproximativ 80 de kilometri sud-est de Moscova.

„Nu există nicio şansă pentru a mai descoperi supravieţuitori", a mai precizat sursa citată.

Potrivit site-ului Flightradar24, care oferă informaţii în timp real despre cursele aeriene la nivel global (destinaţie, localizare, tipul aeronavei, altitudine, viteză), aeronava Antonov An-148 a dispărut de pe radare la 5 minute după decolarea din Moscova, efectuând o coborâre de aproximativ 1.000 de metri pe minut înainte de pierderea semnalului.

Compania rusă Saratov Airlines a fost interzisă în 2015 de la operarea zborurilor internaţionale, după ce inspectorii au descoperit în cabina unei aeronave de linie o persoană care nu era autorizată să facă parte din echipajul de zbor. Interdicţia a fost ridicată în 2016, iar compania şi-a restrâns activitatea.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște