Antena 3 CNN Externe Momentul în care un avion rusesc este doborât de ucraineni, în Cernihiv

Momentul în care un avion rusesc este doborât de ucraineni, în Cernihiv

Imagini cu un avion rusesc care a fost doborât sâmbătă la prânz în apropiere de Cernihiv au apărut pe reţelele de socializare.

de Georgiana Adam    |   

În aer se vede momentul în care aparatul rusesc este lovit de forţele armate ucrainene.

Pe imagini se poate observa cum avionul de vânătoare este lovit şi apoi este cuprins de fum şi se prăbuşeşte, în aplauzele şi strigătele ucrainenilor aflaţi la sol şi care filmau cu telefonul mobil.

Ziua a 10-a a războiului din Ucraina. Rusia şi Ucraina au fost de acord cu o încetare a focului, astăzi, pentru şapte ore, timp în care civilii din Mariupol şi Volnovakha vor fi evacuaţi cu autobuze.

Pierderile înregistrate de Rusia în conflictul cu Ucraina

Potrivit presei din Ucraina, peste 10.000 de militari ruşi au fost ucişi de la începutul războiului şi până astăzi.

Totodată, pierderile suferite de ruşi mai enumeră 269 de tancuri, 105 sisteme de artilerie, 80 de elicoptere şi avioane, 60 de rezervoare de combustibil şi alte echipamente, precum şi 945 de blindate.

Subiecte în articol: avion rusesc Cernihiv
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea